14 mai, Ziua Curții de Apel Suceava

Curtea de Apel Suceava
Curtea de Apel Suceava

La data de 14 mai a fiecărui an, instanțele sucevene sărbătoresc Ziua Curții de ApelSuceava, prilej cu care ne aducem aminte, cu mândrie și recunoștință, de rolul marcant pe care l-a avut Curtea de Apel pentru Bucovina în construirea, consolidarea și înfăptuirea justiției din România.
Istoria modernă a instanței bucovinene începe la data de 14 mai 1919, odată cu înființarea, prin Decretul-Lege nr. 2867, a Curții de Apel pentru Bucovina, instituție ce avea în jurisdicția sa Tribunalele Cernăuți și Suceava.
Astfel, s-au pus bazele unei instituții judecătorești care a acționat constant pentru înfăptuirea unei justiții redutabile, eficiente și drepte, contribuind la așezarea acestei puteri, ca piatră fundamentală, la temelia organizării statului român.
Amintim și subliniem cu condescendență caracterul de mare actualitate al cuvintelor rostite de către ministrul Justiției Dimitrie Buzdugan, cu prilejul inaugurării, la 14 iulie 1919, a sediului curții bucovinene: „Domnii magistrați au pe lângă sarcina lor judecătorească de înaltă și nepărtinită dreptate, o altă sarcină, socială și educativă, în aceste străvechi și frumoase ținuturi românești… magistratura, care este una din marile puteri ale statului, are un rol însemnat în opera de apropiere, de contopire sufletească a tuturor”.
Cu ocazia acestei zile, urăm La Mulți Anipersonalului Curții de Apel Suceava și al instanțelor arondate, precum și tuturor colaboratorilor noștri!
JudecătorCristinel GROSU,
Președintele Curții de Apel Suceava

Recomandări

Consiliul Județean Suceava, obligat de CEDO să achite unei foste angajate de la Protecția Copilului o datorie din 2017-2019, de circa 20.000 de euro

Condamnări pentru trafic de droguri de mare risc și răzbunare pentru ajutorul dat justiției, într-un dosar major al DIICOT

Reacția procurorilor de la Parchetul Curții de Apel, după articolul în care Monitorul sesiza că în 2025 nu s-a comunicat finalizarea niciunui dosar

Reacția procurorilor Parchetului Curții de Apel, după articolul în care Monitorul sesiza că în 2025 nu s-a comunicat finalizarea niciunui dosar
Reacția procurorilor Parchetului Curții de Apel, după articolul în care Monitorul sesiza că în 2025 nu s-a comunicat finalizarea niciunui dosar

Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări