Vizită

14 cursanți ai Lectoratului de limbă română de la Universitatea Națională „Yurii Fedkovici”, în practică în România

Cursanți ai Lectoratului de limbă română din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți, in vizita la Suceava

La invitația Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), 14 dintre cei mai competenți cursanți ai Lectoratului de limbă română din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți (studenți și cadre didactice) au participat la o aplicație practică de limbă și cultură românească în România, în perioada 17-19 martie.
La Suceava, grupul, însoțit de Gina Puică, lector de română în cadrul Lectoratului USV de la Cernăuți, a avut vineri, 17 martie, o întâlnire cu prorectorul responsabil de relațiile internaționale al USV, prof. univ. dr. Ștefan Purici, în care au fost discutate chestiuni diverse, legate în special de colaborarea dintre cele două universități și de dezvoltarea academică, precum au informat reprezentanții USV. Ulterior, grupul a vizitat campusul USV, oaspeții exprimându-și admirația față de modernitatea dotărilor sucevene. Tot la Suceava, cursanții cernăuțeni ai Lectoratului de limbă română au efectuat o vizită la Muzeul de Istorie, după care s-au deplasat la Centrul de formare continuă al USV de la Vatra Dornei. În zilele următoare, grupul a avut în program vizite în diverse puncte ale județelor Suceava și Neamț.
Reamintim că Lectoratul de limbă română al USV din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți a fost deschis în noiembrie 2014, în octombrie 2016 fiind inaugurată și o sală a Lectoratului, echipată cu cele mai noi dotări. În al treilea an de funcționare, peste 50 de cursanți frecventează orele de limbă română.

14 cursanți ai Lectoratului de limbă română de la Universitatea Națională „Yurii Fedkovici”, în practică în România
14 cursanți ai Lectoratului de limbă română de la Universitatea Națională „Yurii Fedkovici”, în practică în România
14 cursanți ai Lectoratului de limbă română de la Universitatea Națională „Yurii Fedkovici”, în practică în România
14 cursanți ai Lectoratului de limbă română de la Universitatea Națională „Yurii Fedkovici”, în practică în România
14 cursanți ai Lectoratului de limbă română de la Universitatea Națională „Yurii Fedkovici”, în practică în România
14 cursanți ai Lectoratului de limbă română de la Universitatea Națională „Yurii Fedkovici”, în practică în România
14 cursanți ai Lectoratului de limbă română de la Universitatea Națională „Yurii Fedkovici”, în practică în România
14 cursanți ai Lectoratului de limbă română de la Universitatea Națională „Yurii Fedkovici”, în practică în România
Cursanți ai Lectoratului de limbă română din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți, in vizita la Suceava
Cursanți ai Lectoratului de limbă română din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți, in vizita la Suceava

Recomandări

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu