– Repartizarea loturilor s-a făcut prin tragere la sorți, cu beneficiarii de față
În următorii ani, la ieșirea din municipiul Suceava spre Botoșani se va ridica un adevărat cartier rezidențial, de vile, ieri avînd loc repartizarea parcelelor de teren pentru casă celor 134 de tineri care au depus dosare la legea 15/2003.
Tragerea la sorți a parcelelor a avut loc în sala de ședințe a Consiliului Local, în prezența beneficiarilor de terenuri gratuite pentru casă, fiecare din ei aflînd care este lotul pe care urmează să își ridice casă.
Cele peste 130 de persoane venite să asiste la tragerea la sorți a loturilor de casă au fost întîmpinate de viceprimarul Angela Zarojanu, care le-a spus:
„Așa cum am promis, tinerii care au depus dosare la legea 15 își vor primi terenurile anul acesta, chiar azi ei vor afla pe ce parcelă își vor putea ridica locuința. Pentru ca totul să fie cît mai transparent, v-am chemat aici, la tragerea la sorți a terenurilor și vă amintesc că în decurs de un an de zile trebuie să începeți construcția caselor. În privința noastră, vom aloca în bugetul pe 2006 banii necesari pentru lucrările de realizare a drumurilor și pentru aducerea utilităților în acest cartier, care ar trebui să capete în sfîrșit un nume semnificativ, precum Cartierul Tinereții”.
Tragerea la sorți a loturilor de casă pentru tinerii sub 35 de ani a fost efectuată din patru cutii, în funcție și de opțiunile acestora în privința regimului de înălțime, dar chiar și cei care nu au optat pentru ceva anume au primit terenuri, urmînd să decidă ulterior ce fel de casă vor ridica acolo.
Următoarea etapă care mai trebuie parcursă este ca în baza repartizărilor, fiecare din beneficiarii legii 15 să își delimiteze propria parcelă, încît din primăvară să poată fi demarate construcțiile.