13 Martie



„Interzicerea vânatului la jderi”
„Interzicerea vânatului la jderi”

„Interzicerea vânatului la jderi”
Serviciul pescuitului și vânatului de pe lângă Fondul Bisericesc a trimis o circulară tuturor ocoalelor silvice în subordine, prin care se interzice împușcarea și prinderea jderilor, începând cu ziua de 1 Martie a.c. Această măsură a fost luată deoarece acest vânat a devenit o raritate în pădurile Fondului Bisericesc. Ar fi de dorit ca această dispozițiune să fie luată de toate societățile de vânătoare particulare pentru cruțarea acestei specii. Această măsură rămâne valabilă până la noi dispozițiuni”.
„Suceava”, Anul I, nr. 52, Martie 1939.
„Bunuri din material lemnos…”
Muncitorii și tehnicienii de la combinatul «A 5-a aniversare a RPR» din Fălticeni au obținut în cursul lunii februarie succese frumoase în realizarea planului. Astfel, la cherestea de rășinoase planul a fost îndeplinit în proporție de 101,7 % iar la cherestea de fag cu 130,6 %. Tot în cursul lunii februarie, prin reducerea consumului specific la bușteni, muncitorii din hala gaterelor au realizat o economie de 11.357 lei. Planul de rămășițe pentru celuloză a fost îndeplinit în proporție de 124 % evidențiindu-se brigăzile 16 și 17, care au produs cu 4 kg rămășițe mai mult pentru fiecare m.c. bușteni. Tot în această perioadă s-a dat peste plan 4.935 m.p. panouri prefabricate pentru garduri, 6.180 buc. lăzi tip barcă și altele. Muncitorii de la Fabrica «I.C. Frimu» au dat peste plan 3 garnituri mobilă țărănească, iar la fabrica de butoaie, unde planul a fost realizat în proporție de 168,3 %, s-au făcut din deșeuri, în afara planului, 6.000 lăzi pentru marmeladă”.
„Zori Noi”, Anul IX, nr. 2277, Suceava, Martie 1955.



Recomandări