Trimiși în beciurile Poliției

13 indivizi arestați, în dosarul rețelei de trafic de migranți anihilate la Suceava

Unul dintre membrii rețelei de trafic de migranți
Unul dintre membrii rețelei de trafic de migranți

Dintre cei 18 indivizi reținuți acum două zile de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO), în dosarul rețelei traficanților de migranți, nu mai puțin de 13 dintre ei au fost arestați preventiv, ieri după-amiază, de judecătorii Tribunalului Suceava. Față de ceilalți cinci suspecți, judecătorii au dispus măsura interdicției de a părăsi localitatea de domiciliu.
În arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au ajuns aseară Ion Schipor și Nistor Ursan, din Arbore, Adrian Cureluș și Gavril Hrițcan, din Marginea, Grațian Rotundu și Ștefan Dorcu, din Câmpulung Moldovenesc, Claudiu Dimitrie Haucă, din Moldovița, Vasile Ursu, din județul Arad, Mihai Pânzar, Ionuț Tiberiu Tcaci, Vasile Lișman, Florin Merticariu și Vasile Zdrancă.
Au plecat fără cătușe la mâini din sediul instanțelor sucevene Costel Avram, din Volovăț, Vasile Coroamă, din Vicovu de Sus, Ilie și Gheorghe Pomohaci, ambii din Marginea, precum și un anume Ioan Călin Henris.
Toți aceștia au fost puși sub învinuire pentru constituire, organizare, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunii de trafic de migranți.
Ascunși în TIR-uri cu marfă Șefii structurilor de combatere a crimei organizate din județ au făcut aseară primele declarații legate de acest caz, mărturisind că e vorba despre două grupări infracționale organizate transnaționale, specializate în traficul de migranți, pe relația Republica Moldova-Ucraina-România-Ungaria-Italia sau alte țări din Spațiul Schengen.
„Migranții racolați din Republica Moldova și Ucraina de membrii moldoveni ai rețelelor intrau legal în România, de unde erau preluați de membrii români ai grupărilor, care îi cazau și le procurau documente de identitate românești autentice, ce aparțineau unor persoane cu fizionomii asemănătoare, sau falsificate. Aceștia erau scoși ilegal din țară si transportați spre Europa de Vest, fie prezentând organelor de control documentele obținute in condițiile descrise, profitând de lejeritatea controlului pe care autoritățile străine îl efectuează cetățenilor români, fie ascunși în diverse autovehicule (în special TIR-uri), care efectuau transporturi internaționale de mărfuri spre țări din Spațiul Schengen”, a declarat aseară adjunctul șefului BCCO Suceava, subcomisarul Petrică Țibichi. Acesta a precizat că, în unele cazuri, migranții moldoveni erau transportați prin Ucraina în Ungaria, folosindu-se tot de acte de identitate falsificate.
15 grupuri de migranți Traficanții, susțin anchetatorii, încasau de la fiecare migrant sume cuprinse între 2.000 și 4.000 Euro.
Din a doua jumătate a lui 2007 și până zilele trecute, membrii rețelei au organizat transportul a nu mai puțin de 15 grupuri de migranți, însumând peste 100 de persoane.
Rețeaua a fost anihilată acum două zile, atunci când polițiști de la Crimă Organizată, sub coordonarea procurorilor DIICOT Suceava, au efectuat 15 percheziții domiciliare și au pus în executare 24 de mandate de aducere, pe raza județelor Suceava, Botoșani, Neamț, Arad, Satu Mare și Iași.

Recomandări

Judecătorii au prelungit cu încă 30 de zile mandatele celor 16 arestați acuzați de trafic de droguri în Suceava

Curtea de Apel Suceava a respins vineri, 12 aprilie, contestațiile a 14 din cei 16 inculpați arestați în dosarul procurorilor de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Droguri vândute cu 150-200 de lei gramul în Suceava. 16 arestați din două grupări, una fiind cea care a alimentat-o și pe judecătoarea Chirilă