Treisprezece cetățeni irakieni și iranieni care încercau să intre ilegal în România, ascunse în mai multe microbuze ce veneau din Turcia, au fost oprite la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, de polițiștii români și bulgari, în cadrul unei acțiuni de combatere a migrației ilegale, informează Mediafax.
Poliția de Frontieră a transmis, marți, că au descoperit, ascunși în mai multe microbuze ce veneau din Turcia și conduse de cetățeni din Republica Moldova, treisprezece cetățeni irakieni și iranieni, care încercau să intre ilegal în România. Acestea, împreună șoferii, cetățeni moldoveni, au fost preluați de către polițiștii de frontieră bulgari pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun.
Potrivit polițiștilor, microbuzele în care se aflau cetățenii irakieni și iranieni efectuau curse regulate pe ruta Turcia – Grecia – Bulgaria – România – Republica Moldova.
„În urma controlului amănunțit, în interiorul a cinci autovehicule au fost descoperite, ascunse sub banchete și în compartimentele pentru marfă, treisprezece persoane. În cadrul primelor cercetări, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak și Iran, șapte bărbați, cinci femei și un minor, fără documente de identitate asupra lor, care au declarat că intenționau să ajungă într-un stat din Vestul Europei”, arată Poliția de Frontieră.


