Nu mai puțin de 12 persoane au fost trimise ieri în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava într-un dosar de contrabandă cu prejudiciu de peste 1.250.000 de euro.
Pe lista inculpaților se numără Paul Iova, zis „Ion Petrișor”, din București, controversatul personaj cunoscut și drept „impresarul maneliștilor”, dar și cinci indivizi din județul Suceava: Ioan Sava, alias „Căsuță”, Mihai Vicovanu, ambii din municipiul Fălticeni, Gheorghe Plăcintă, zis „Ghiță”, din Mălini, Mihail Mihai, din Grămești, și Gabriel Ovidiu Gherasă, din Siret.
Toți cei 12 inculpați sunt acuzați că au făcut parte dintr-un grup de crimă organizată care avea ca scop comercializarea pe piața neagră din România a țigărilor de contrabandă aduse din Ucraina și Moldova.
Țigările erau introduse fraudulos în țară și apoi transportate în vederea valorificării pe raza mai multor județe, în special pe piața neagră de pe raza municipiului București.
„În perioada septembrie – noiembrie 2010, gruparea infracțională a preluat, depozitat, transportat și valorificat către segmentul bucureștean cantitatea de 639.718 pachete țigarete marca Marble, Viceroy, Next, More, Capital, X Treme, eludându-se în acest fel plata accizelor și a celorlalte taxe aferente, datorate bugetului consolidat al statului”, se arată într-un comunicat al anchetatorilor, precizându-se că valoarea prejudiciului total stabilit de Autoritatea Națională a Vămilor – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași este de 6.071.510 lei, cu precizarea că din cauza dificultății strângerii de probe în asemenea cauze nu s-a reușit cuantificarea cu probe certe a întregii cantități de țigări traficate de inculpați în prezentul dosar.