Către alte meleaguri

12 medici suceveni au solicitat actele necesare pentru a putea profesa peste hotare

Fie din cauza lefurilor derizorii, fie din cauza disfuncționalităților sistemului sanitar românesc, medici din județ se hotărăsc, în fiecare an, să ia calea străinătății pentru a putea profesa în domeniu. Cea mai întâlnită destinație a medicilor care părăsesc sistemul sanitar sucevean este Franța, urmată de Belgia, Germania și Anglia, țări în care remunerația ajunge să fie chiar și de câteva ori mai mare decât în țară.
În evidențele Colegiului Județean al Medicilor, pentru anul 2012, figurează un număr de 12 medici care au solicitat eliberarea de certificate profesionale curente, documente necesare pentru a putea profesa în străinătate. Actele cu pricina cuprind date personale relevante cu privire la activitatea și competența medicului, titulatura solicitantului, dacă au avut sau nu abateri etc.
Conform reprezentanților Consiliului Județean al Medicilor Suceava, „în decursul anului 2012, am primit 12 solicitări pentru eliberarea de acte din partea medicilor din județ, șapte dintre aceștia deja plecând pentru a profesa în străinătate”.
Un medic din cadrul secției de Radiologie s-a îndreptat spre Anglia, iar alți șapte medici din cadrul secțiilor Medicină de familie/Medicină generală (trei doctori), Chirurgie, Chirurgie vasculară, Alergologie și ATI (câte un doctor) au ales Franța. Doi medici de familie au luat calea Germaniei, iar doi medici fără rezidențiat au plecat în Belgia. Andreea Munteanu, jurist al Colegiului Medicilor, a declarat că „medicii care au plecat în Belgia nu au drept de liberă practică pentru că nu au rezidențiat. În România ei pot efectua doar practică supravegheată”.
În 2011, 26 de cadre medicale au solicitat documente pentru a pleca peste hotare.Majoritatea celor care solicitaseră eliberarea respectivului certificat sunt medici de familie, dar sunt și medici cu specializări precum Terapie intensivă, Pneumologie, Medicină internă.

Recomandări

Instituțiile publice și firmele au solicitat, din ianuarie 2025, decontarea a peste 7 milioane de euro pentru concediile medicale ale angajaților

Medicii suceveni sunt îngrijorați de rata foarte scăzută a vaccinării în județ și încearcă să recâștige încrederea oamenilor în vaccinuri

Medicii suceveni sunt îngrijorați de rata foarte scăzută a vaccinării în județ și încearcă să recâștige încrederea oamenilor în vaccinuri