Succes

11,7 milioane de euro pentru înlăturarea efectelor calamităților

Gheorghe Flutur: „Pot să spun că ne-am atins scopul”
Gheorghe Flutur: „Pot să spun că ne-am atins scopul”

Comisia de bugete a Parlamentului European a aprobat, în cursul zilei de ieri, alocarea sumei de 11,7 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru înlăturarea efectelor inundațiilor produse în anul 2008 în cinci județe. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a susținut în fața membrilor Comisiei de bugete a Parlamentului European necesitatea alocării acestor sume, care ar urma să fie distribuite județelor Suceava, Iași, Neamț, Botoșani și Maramureș.
Flutur a precizat că alocarea celor 11,7 milioane de euro a fost aprobată de comisia de bugete, cu o singură abținere.
Șeful administrației județene a precizat că pentru obținerea acestor fonduri s-a deplasat la Bruxelles, unde în cursul zilei de ieri a prezentat în fața membrilor comisiei care au fost efectele inundațiilor din vara anului trecut, precum și situația actuală a localităților afectate de calamități. El a precizat că pentru a fi mai explicit, în susținerea solicitării alocării celor 11,7 milioane de euro a prezentat și imagini cu pagubele produse de inundații.
„Membrii comisiei de bugete au fost interesați de modul în care vom folosi banii Uniunii Europene pentru înlăturarea efectelor inundațiilor. De asemenea, membrii comisiei s-au interesat dacă autoritățile județene se folosesc de informațiile furnizate de centrele europene de metrologie”, a declarat Flutur.
El a mai precizat că oficialii europeni au apreciat demersurile făcute de autoritățile sucevene în vederea înființării, în colaborare cu autoritățile ucrainene din Cernăuți, a unui sistem de alertă rapidă în cazul producerii unor calamități.
„Ne-am atins scopul” Gheorghe Flutur a mai precizat că membrii comisiei s-au interesat și de stadiul lucrărilor de refacere a distrugerilor produse de inundații și dacă există alte fonduri europene pentru refacerea infrastructurii.
„Au existat și mici reproșuri, în special legate de neactivarea mai urgentă a fondurilor destinate refacerii efectelor inundațiilor. În același timp ni s-a spus că trebuie grăbite procedurile ce se impun în vederea obținerii celor 11,7 milioane de euro. Oricum, având în vedere decizia finală a comisiei de bugete, pot să spun că ne-am atins scopul”, a declarat președintele CJ Suceava.
El a mai precizat că decizia comisiei de bugete urmează să fie supusă adoptării în plenul Parlamentului European în data de 11 martie 2008.
Fondul European de Solidaritate a fost creat în 2002 pentru a sprijini populația unui stat membru, victimă a unei catastrofe naturale majore.
Fondul, care dispune de un buget anual de un miliard de euro, nu asigură însă finanțare pentru statele membre afectate de secetă, deoarece acest tip de calamitate nu este recunoscut ca atare.
România a mai beneficiat de 71.204.670 euro din acest fond, bani folosiți pentru finanțarea lucrărilor de urgență efectuate în 2005, pentru apărarea împotriva inundațiilor.

Recomandări

Veronica Grosu îi cere premierului să spună cine sunt vinovații pentru costurile imense cu dobânzile plătite de stat pentru creditele contractate

Primăria Rădăuți angajează specialiști pentru noul Centru pentru copii cu cerințe educaționale speciale și din spectrul autist

Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice

Primăria Vicovu de Sus va construi un ambulatoriu modern, de peste 4 milioane de euro, printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți

În orașul Vicovu de Sus se va construi un ambulatoriu modern printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți
În orașul Vicovu de Sus se va construi un ambulatoriu modern printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți