110 ani de la nașterea părintelui Cleopa Ilie – Reflecții despre activitatea pastoral-misionară din parohia Cajvana desfășurată cu sprijinul și binecuvântarea Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie

La scurt timp după începerea cursurilor Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, în toamna anului 1968, am fost duși de părintele profesor Vasile Ignătescu, dirigintele nostru, la Schitul Sihla, pentru a primi binecuvântare de la Părintele duhovnic Paisie Olaru. Cu acel prilej, am vizitat și mănăstirea Sihăstria, unde viețuia părintele arhimandrit Cleopa, revenit în toamna anului 1964, după cea de a treia retragere în munți, unde se ascunsese pentru a evita întemnițarea.
Aveam să aflu pentru prima dată despre aceste retrageri ale sale în anul următor de la fostul stareț al Mănăstirii Gorovei, arhimandritul Iosif Dumitriu. Acesta din urmă, după aplicarea decretului 410∕1959, fusese îndepărtat din stăreție și, după un timp de pribegie, a fost primit la Mănăstirea Sihăstria, care devenise Așezământ pentru monahii bătrâni. A viețuit aici până în toamna anului 1967, când a revenit la Mănăstirea Gorovei, în această perioadă legând prietenie duhovnicească cu părintele Cleopa, care i-a mărturisit tot zbuciunul și încercările prin care i-a fost dat să treacă. Din relatarea lui am reținut că în timpul celei de a doua retrageri un singur om știa unde se afla bordeiul camuflat în munți al părintelui Cleopa. Acel om era pădurar și se îngrijea să îi aducă alimente, folosindu-se adesea de starea vremii pentru a nu lăsa urme. În iarna anului 1953-1954, fiind troiene mari și ger năprasnic, părintele a stat ascuns în casa pădurarului, din zona Negrileasa, și la alți cunoscuți de încredere.
După ce am fost hirotonit preot, am avut bucuria de a mă spovedi de câteva ori la Părintele Cleopa și am asistat, alături de câțiva foști deținuți, la confesiunea de taină a părintelui în legătură cu perioada zbuciumată a retragerii în munți, inclusiv despre ispitele demonice prin care a trecut.
În vara anului 1980 am fost transferat de la Parohia Soloneț la Parohia Cajvana, parohie foarte încercată de prozelitismul sectar. În această atmosferă tensionată mi-am început activitatea misionară la Cajvana. Înseși autoritățile bisericești și de stat mi-au spus să fac tot posibilul pentru a stăvili fenomenul sectar. M-am rugat la Dumnezeu să mă lumineze și să mă ajute. Nu aveam nici trei ani de experiență pastoral-misionară.
La câteva zile după numirea mea, am plecat la Mănăstirea Sihăstria, la părintele Cleopa. M-am spovedit și am convenit cu părintele ca să îi duc pe credincioșii din noua parohie în pelerinaje la mănăstiri, făcând popas prelungit la Sihăstria. Am efectuat aceste pelerinaje cu autocarul, între anii 1980-1984, în 1983 cu două autocare. Cuvântul de învățătură al părintelui Cleopa, rostit din cerdacul chiliei sale cu putere multă, avea să îi întărească pe credincioși, încât în această perioadă nu a mai existat nici un caz de trecere la secte.
Au fost și cazuri urgente, când am venit la Părintele Cleopa doar cu una sau două persoane. Astfel, la un moment dat, într-o familie din Cajvana s-au îmbolnăvit doi copii, iar sectanții veneau aproape zilnic și încercau să îi convingă să treacă la ei pentru a se vindeca cei bonavi. Însistența lor obraznică a determinat o clătinare a credinței părinților. Luând la conoștință despre acțiunea sectarilor, am convins pe mama acestor copii ca, înainte de a lua vreo hotărâre, să mergem la „un părinte care a fost în Țara Sfântă la Mormântul Mântuitorului și la Sfântul Munte Athos” (era vorba despre Părintele Cleopa).
Marele duhovnic ne-a primit în chilia sa și a prezentat respectivei creștine principalele adevăruri ale credinței ortodoxe și învățăturile greșite ale ereticilor sectanți, împărtășind totodată și din bucuria negrăită pe care a trăit-o la Locurile Sfinte. Ne-a primit la ora 10.00 și am plecat din chilia sa la ora 17.00. Nu am simțit când au trecut cele șapte ore de convorbire catehetică. În preajma sa aveai sentimentul că timpul s-a oprit în loc și pacea lui Hristos era prezentă profund în suflete. Femeia a fost convinsă să rămână în credința ortodoxă și ne-am întors cu mare bucurie la Cajvana.
M-am încredințat încă o dată de dăruirea jertfelnică a părintelui în propovăduirea Evangheliei și în special în apărerea dreptei credințe, cu timp și fără timp, de multe ori flămând și obosit, cu probleme de sănătate, având la un moment dat recomandarea doctorului de a vorbi cel mult o oră pe zi. Uneori, când programam un pelerinaj cu autocarul, mergeam doar eu cu câteva zile înainte și îi prezentam care sunt provocările din punct de vedere misionar, pentru ca, atunci când vom ajunge cu grupul la mănăstire, să clarifice în cuvântul său toate nedumeririle.
Mult m-am folosit în activitatea mea misionară de cartea Părintelui Cleopa, Despre credința ortodoxă, care a apărut în 1981 în doar 3000 de exemplare, ce s-au epuizat fulgerător. Am reușit să aduc la Cajvana 20 de exemplare, spre marea bucurie a credincioșilor. Constatând impactul salvator al acestei cărți, în primăvara anului 1982 am alergat din nou la Părintele Cleopa, rugându-l să-mi mai dea câteva exemplare, dar s-a scuzat că stocul de la Sihăstria s-a epuizat. Mi-a dat atunci un bilet către părintele arhimandrit Bartolomeu Anania, pe atunci director al Institutului biblic și de Misiune al BOR, prin care îl ruga să mă ajute.
M-am deplasat îndată la București, m-am prezentat cu bilețelul la viitorul vlădică, care m-a primit cu multă dragoste, dar, din păcate, nu mai avea nici el vreun exemplar. A stat un pic pe gânduri și a zis: „Ai bătut atâta drum venind de la Suceava și să pleci de la mine fără nici o carte!?” A căutat peste tot în biroul său și mi-a făcut un pachet cu mai multe cărți de folos sufletesc. Atunci mi-am dat seama de sensibilitatea sa sufletească și de faptul că Părintele Cleopa era la inima sa.
Între îndrumările pe care le-am primit de la Părintele Cleopa în activitatea mea pastoral-misionară a fost ca, pe lângă citirea atentă a Sfintelor Scripturi și cunoașterea a tot ce s-a scris în materie de Sectologie, să mă străduiesc a fi pildă vrednică de urmat în trăirea credinței. Mă sfătuia totodată să folosesc pentru edificarea credincioșilor și Viețile Sfințitor, care, pe vremea aceea, erau greu de găsit. Așa se face că pe data de 26 noiembrie 1982 am primit de la Părintele Cleopa un pachet cu o mică scrisoare, pe care am păstrat-o și o redau în continuare: „Părinte Vasile, vă trimit Viețile Sfinților pe două luni, Noiembrie și Februarie. Vă rog aveți mare grijă de ele să nu se peardă. Cleopa, 26.XI.1982”. Pe plic stă scris: „Părintelui Vasile, la Parohia Cajvana, prin bunăvoință”.
Între timp, mi-am procurat și Viețile Sfinților de Lascarov Moldovanu. În perioada timpului rece, două zile pe săptămână, marți și joi, îmi programam vizite pastorale în Parohia Cajvana, cu precădere în zonele afectate de fenomenul sectar. În aceste locații veneau credincioși dornici să asculte cuvântul lui Dumnezeu și să își clarifice eventualele nedumeriri rezultate ca urmare a propagandei și prozelitismului sectar. Acolo veneau și dintre cei care frecventau mai puțin biserica și chiar rude ale gazdei tulburate de ideile sectare.
M-am străduit în această perioadă să fac cunoscută credincioșilor viața duhovnicească îmbunătățită a Părintelui Cleopa, iar pentru mulți care au fost în pelerinajele organizate la Mănăstirea Sihăstria părintele reprezenta o adevărată autoritate duhovnicească, care a contribuit foarte mult la întărirea credinței ortodoxe și pacea sufletească nu numai a comunității Parohiei Cajvana, ci și a întregii Moldove, fiind cunoscut și iubit în întreaga țară.
În vara anului 1983 am însoțit pe un tânăr doctorand, ierodiacon, care era la studii în străinătate și dorea să viziteze mănăstirile și bisericile din Bucovina cu pictură exterioară. De la Mănăstirea Sucevița am sunat la dispensarul din Cajvana, rugând ca să se anunțe o credincioasă din vecinătate că peste o oră voi veni cu un părinte ca să facem un Acatist în biserică. Până la urmă, s-a înțeles că voi veni cu Părintele Cleopa… Până am ajuns, monumentala biserică era arhiplină, iar tânărul părinte ierodiacon, astăzi ierarh, s-a mirat de cum într-un timp relativ scurt, într-o zi de lucru, s-au adunat atât de mulți credincioși. O dovadă în plus a dragostei și prețuirii de care se bucura Părintele Cleopa în sufletele credincioșilor din Cajvana.
(Pr. Vasile Irimia, Sursa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților)