11 persoane au ajuns, anul trecut, în spitalele din județ după ce au consumat plante etnobotanice despre care se spune că ar fi legale și inofensive. Așa reiese dintr-o statistică prezentată ieri de responsabili din cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava, în care se precizează că șase dintre cei cărora li s-a făcut rău în urma consumului de substanțe cu efect halucinogen, procurate din weed-shopuri, s-au prezentat la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Suceava.
Potrivit reprezentanților DSP, consumul de plante etnobotanice provoacă tulburări de comportament, agitație psiho-motorie, agresivitate, scade randamentul la școală, ducând chiar la apariția de dificultăți de adaptare socio-familială. Aceste droguri legale se comercializează și în județ, însă autoritățile locale nu au control asupra unităților care le pun în vânzare.
DSP vrea desființarea unităților care vând droguri legale
„Vineri am avut o întâlnire cu specialiști din Poliție, Garda Financiară și Fisc, pentru a discuta despre aceste plante etnobotanice. Am ajuns la concluzia că magazinele care le vând nu sunt verificate de nimeni, cel puțin în județul Suceava. Nu se știe exact numărul lor, deoarece au un cod Caen, dat de registrul comerțului, care nu se știe cum a fost acordat. Acesta se referă la comerțul cu plante și semințe, dar nu specifică și instituția care controlează magazinul, așa cum este normal. Consider că aceste unități ar trebui interzise, deoarece se pare că ar vinde și droguri. Pe produsele comercializate scrie că nu sunt destinate uzului uman, ci pentru aromoterapie, iar magazinul nu-și asumă răspunderea pentru modul în care le folosesc cei care le cumpără. Totuși, aromoterapia ar trebui să se facă în niște unități autorizate, iar eu nu știu ca în județ să existe așa ceva. Cert este că acesta este un mijloc foarte facil de a face bani mulți. Un pliculeț de semințe, precum cel care se pune primăvara în pământ, costă 50 lei”, a spus directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava dr. Alexandru Lăzăreanu.