11 perechi de boboci vor defila în această seară pe scena Casei de Cultură Suceava, în cadrul unui eveniment pe care organizatorii îl anunță ca fiind unul inedit. Atmosferă de Oscar, invitați cu sânge albastru, Gala bobocilor USV se anunță a fi un eveniment cu totul deosebit, plin de eleganță și strălucire.
„Va fi o defilare de forțe și personalități, o gală în stilul premiilor Oscar. De la covorul roșu de la intrare, la decorul scenei și momentele special și atent gândite, evenimentul va înscrie manifestarea în rândul acțiunilor din spațiul internațional, care apropie mari personalități ale lumii de tinerii studenți”, a declarat regizorul spectacolului din această seară, baritonul Andras Chiriliuc.
Concurentele la titlul de Miss vor avea de trecut prin probe demne de un concurs de frumusețe, în sensul că tinerii vor defila pe scenă în ținute de zi, de seară și lenjerie intimă, iar pe lângă acestea, ei vor mai trece prin alte două probe, de dans și de aptitudini. Baritonul Andras Chiriliuc a declarat că „decernarea premiilor de Miss și Mister se va face la sfârșitul galei, după care va urma recepția VIP, petrecerea și dineul”.
Prințul Paul și prințesa Lia, invitații de onoare ai Galei USV
Programul manifestării aflate sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Prințul Paul al României anunță prezența unor artiști de marcă, precum mezzosoprana Elena Gaja, prim-balerinul Valentin Roșca, mezzosoprana Oana Andra și bineînțeles Alteța Sa Prințul Paul de România și Prințesa Lia.
Fiecare invitat artist va avea câte un moment individual în cadrul galei.
Organizatorii promit surprize deosebite și spun că balul va fi unul cum n-a mai fost vreodată.
Bărbații invitați la bal trebuie să poarte costum negru, de seară, iar doamnele și domnișoarele rochie lungă, de seară.
Accesul la spectacol se face doar pe bază de invitație sau bilet, totalul sumei de bani strânse din vânzarea biletelor fiind integral donată către UNICEF.
Prețul biletului este de 10 lei, iar organizatorii au declarat că o mare parte dintre bilete au fost deja vândute.
Cu această ocazie, Romfilatelia, în parteneriat cu Poșta Română și Asociația Joseph Schmidt, a realizat un plic gigant care să marcheze evenimentul, dar și un întreg poștal care va putea fi găsit în oficiile poștale din România.
Spectacolul va începe la orele 19:00.