Performanță

11 elevi suceveni s-au calificat la olimpiada națională de matematică

Zeci de elevi suceveni s-au calificat la fazele naționale ale olimpiadelor școlare din acest an. Matematica este disciplina de concurs care va fi reprezentată în faza finală a olimpiadei de către un număr de 11 elevi din județ. Este vorba despre trei elevi de gimnaziu din municipiul Suceava, din clasele a șaptea și a opta, de la școlile generale nr. 4, nr. 3 și nr. 9, precum și un elev de clasa a VIII-a de la Școala de Arte și Meserii din Bogdănești.
La naționala de matematică vor mai participa doi elevi din primul an de liceu, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului și de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, trei elevi de clasa a zecea (unul de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava și doi de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava), un elev de clasa a XI-a de la Colegiul „Petru Rareș” și un olimpic de clasa a XII-a de la Colegiul „Ștefan cel Mare”.
Olimpiada națională de matematică din acest an se va desfășura între 12 și 16 aprilie la Constanța.

Recomandări

Ciprian Anton și inspectorii școlari, prezenți în săli la simulare, în locul profesorilor care au refuzat implicarea

Elevul Octavian Guriță, din Dumbrăveni, pregătit de prof. Romeo Bolohan, merge la Naționala de Educație tehnologică

Romeo Bolohan, directoarea liceului Adriana Duceac, alaturi de elevii de la Olimpiada. Octavian este cel din mijloc

„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”

Cinci echipaje de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, calificate la faza națională a Olimpiadei de Statistică