Admitere

11 candidați pentru un loc fără taxă la programul de Asistență medicală generală



170 de candidați și-au exprimat intenția de a studia la Asistență medicală generală
170 de candidați și-au exprimat intenția de a studia la Asistență medicală generală

170 de candidați și-au exprimat intenția de a studia la noul program de studii înființat de Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava (USV), Asistență medicală generală.
Specializarea conduce detașat în topul preferințelor candidaților care și-au depus dosarul de înscriere în cea de-a doua sesiune de admitere, cei 170 de înscriși concurând pe 15 locuri bugetate și 45 locuri cu taxă.
Programul are o durată de patru ani, iar pentru cei care vor ocupa un loc nesubvenționat taxa aferentă unui an de studii va fi de 4.000 de lei.
În această toamnă, instituția a organizat în premieră admitere pentru acest program, iar potrivit USV, ”completarea ofertei educaționale cu încă un program de licență în domeniul Sănătate, alături de Nutriție și dietetică și Balneofiziokinetoterapie și recuperare, conturează și mai clar premisele pentru înființarea unei facultăți de medicină”.
Aproape 600 de candidați înscriși la programele de licență
La sesiunea de admitere din toamnă, de la USV, 585 de candidați s-au înscris pentru unul dintre programele de licență, zi. Înscrieri s-au mai organizat doar pentru specializările în cadrul cărora nu s-au ocupat toate locurile la admiterea din această vară.
La licență, ID (învățământ la distanță) s-au înscris 186 de candidați, la programele de master – 224 de candidați, la programele de conversie profesională – 60 de candidați. La aceștia se mai adaugă candidații din mediul rural, cei de etnie romă și românii de pretutindeni.
Pentru a confirma locul ocupat, candidatul declarat admis are obligația de a se înmatricula cel târziu până la data de 20 septembrie.
Informații detaliate despre procesul de admitere, actualizate constant, taxe, calendare, regulamente, pot fi obținute consultând pagina www.admitere.usv.ro/.



Recomandări

25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară

25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară
25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară