Învățământ

102 suplinitori calificați au obținut un loc de muncă pentru anul școlar viitor

În urma ședințelor din 24 și 25 august au fost repartizați 102 suplinitori
În urma ședințelor din 24 și 25 august au fost repartizați 102 suplinitori

102 dascăli vor lucra în anul școlar viitor ca suplinitori calificați în școlile din județul Suceava.
Potrivit Inspectoratului Școlar Suceava, în urma ședințelor de repartizare din data de 24 și 25 august 2010 au fost repartizați 102 suplinitori. Purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, Laura Hacman, a declarat că „cele mai multe posturi complete rămase după ședințele publice desfășurat sunt la disciplinele matematică, biologie, fizică și chimie”.
Aproape jumătate dintre candidații înscriși la examenul de suplinire au absentat de la testare, potrivit datelor transmise de către Inspectoratul Școlar Suceava.
Astfel, din cei 398 de candidați înscriși la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de suplinitori calificați din școlile sucevene, la examen au ajuns 212 concurenți. Un candidat s-a retras din examen, iar restul celor înscriși, și anume 185 de concurenți, nu s-au mai prezentat la examen. La concurs au participat candidații care nu au participat la examenul național de titularizare de pe 14 iulie și au dat examen pentru ocuparea celor aproximativ 200 de posturi de suplinitor calificat din școlile din județ.
Astăzi se vor acorda orele rămase neocupate în regim de cumul sau plata cu ora personalului didactic titular și cadrelor didactice asociate.
„În data de 30 august vor fi repartizate, cu prioritate, cadrele didactice pentru care nu a fost posibilă repartizarea în 24-25 august, suplinitorii calificați cu o altă specializare dobândită prin studii și în ultimă instanță suplinitorii necalificați”, a mai adăugat Laura Hacman.

Recomandări

32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă