Disperare

100 de mii de euro pentru viața unui copil



Micuța Claudia, în brațele părinților săi, Valentina și Victor Timinger
Micuța Claudia, în brațele părinților săi, Valentina și Victor Timinger

Fericirea și liniștea unei familii a fost spulberată brusc acum trei săptămâni, când fetița lor de numai trei ani și jumătate a fost diagnosticată cu o tumoră malignă poziționată în șanțul vertebral stâng, foarte aproape de aortă. Drama soților Victor și Valentina Timinger din municipiul Suceava a început în urmă cu trei săptămâni. Unicul copil al familiei, Claudia Andreea, în vârstă de trei ani și jumătate, a fost diagnosticat cu o tumoră malignă de aproape șase centimetri, poziționată în imediata apropiere a aortei.
O intervenție chirurgicală rapidă, șansa Claudiei Andreea
Totul a pornit de la o simplă tuse pe care o avea copila. Pentru că după un tratament mai îndelungat cu siropuri și mai apoi cu antibiotice, administrat de medicul de familie, tusea persista, Valentina Timinger, mama Claudiei, s-a adresat medicilor de la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” pentru a-i efectua fetiței un consult amănunțit.
„Pentru că fetița tușea, la spital i s-a făcut o radiografie pulmonară, medicii suspectând că ar fi afectați plămânii și din acest motiv tusea persistă”, povestește Valentina Timinger. Rezultatul radiografiei a fost însă unul tragic, iar părinților le-a fost dat să afle că „boțul lor de aur”, Claudia Andreea, este suspectă de cancer.
De la Suceava, fetița a fost trimisă la Iași, la Clinica de Copii „Sf. Maria”, secția oncologie. Deși au sperat din tot sufletul ca suspiciunea medicilor suceveni să nu fie confirmată la Iași, computerul tomograf a confirmat bănuielile, iar de atunci, familia Timinger nu a mai avut liniște.
Ședințe dure de chimioterapie
Pentru micuța Claudia Andreea, ultimele trei săptămâni au fost chinuitoare. Fetița a trecut prin trei ședințe de chimioterapie, procedură greu de suportat de un adult, și cu atât mai greu de un copil de doar trei anișori. De la Iași, Claudia Andreea a plecat la Cluj, unde medicii i-au pus același diagnostic necruțător.
„Singura cale de salvare este intervenția chirurgicală”, a spus Valentina Timinger. Vârsta fragedă a Claudiei și faptul că tumora este poziționată în vecinătatea aortei complică intervenția chirurgicală, întrucât există risc mărit de a se produce o hemoragie intra-operatorie. Intervenția trebuie făcută cât mai repede, întrucât tumora este explozivă.
„Ea nu are afectat nici un organ, cancerul este în stadiu doi, însă trebuie să intervenim rapid”, a mai spus mama Claudiei.
Drama familiei Timinger este sporită acum de o altă problemă, cea financiară. Viața copilului lor a ajuns să se măsoare în bani. 100 de mii de euro, de atâta au nevoie Victor și Valentina Timinger pentru a pleca în Austria, unde Claudia să fie operată. „Operația și tratamentul pentru primele șase luni după intervenție costă 100 de mii de euro. Am sunat să mă interesez cum putem face, dacă să ne programăm, și prima întrebare a fost dacă avem banii”, a spus Victor Timinger.
Intervenția chirurgicală este posibil de realizat și în Cluj și ar presupune mai puțini bani, însă părinții fetiței spun că „în Austria s-au mai făcut astfel de operații și au avut și rezultate bune”. Este vorba despre viața unui copil, iar familia caută să ajungă acolo unde știe că șansele de reușită sunt cele mai mari. „Nu avem acești bani, este o sumă pe care, orice am face, nu avem cum să o adunăm, de aceea apelăm la semenii noștri, oameni cu suflet”.
Oamenii cu suflet, chemați să salveze un înger
Un înger cere ajutorul oamenilor și are nevoie de 100 de mii de euro pentru a nu i se frânge aripile firave. Mult pentru unii, puțin pentru alții, dar totul pentru familia Timinger, care apelează la oamenii cu posibilități și cu suflet mare și le cere ajutorul. Părinții Claudiei au deschis două conturi pentru strângerea de fonduri.
Cei care doresc să facă donații pentru Claudia pot depune bani, în contul în euro, deschis la BCR filiala Suceava, Cod IBAN RO32RNCB0655106359620002, sau în contul în lei RO59RNCB0655106359620001.
Totodată, familia poate fi contactată la numărul de telefon 0741.779.093 – Victor Timinger.



Recomandări