100 de ani de la înființarea Societății ”Mormintele Eroilor căzuți în Război”

Prin Înaltul Decret-Lege nr. 4106 din 12 septembrie 1919, Regele Ferdinand recunoaște calitatea de ”persoană morală” a Societății ”Mormintele Eroilor căzuți în Război”. La data de 1 aprilie 1920 apare ”Cultul Eroilor Noștri”, o publicație editată de Societatea ”Mormintele Eroilor căzuți în Război”, a cărei activitate este continuată astăzi de către Societatea Cultul Eroilor ”Regina Maria”. Primul număr al publicației a fost deschis cu un articol semnat de însăși Regina Maria, președinta de onoare a societății, care prin cuvântul și mai ales prin faptele sale a reușit să dea un puternic suflu acțiunilor de cinstire a memoriei eroilor.
”În toate timpurile și la toate popoarele, cultul morților a fost religia căreia i s-au închinat toți, cei mari ca și cei umili. Toți am cinstit și preamărit morții, cu obiceiuri și ritualuri păstrate cu evlavie pentru pomenirea celor duși din viață. Din vremuri străbune, dintotdeauna, s-au ridicat monumente ca să se veșnicească numele morților, iar regii puternici clădeau din timpul vieții morminte în care doreau să-și afle odihna veșnică. În palatele regilor, ca și în casele celor sărmani, se adună mulțimile ca să jelească pe cel plecat, după felul oamenilor de a gândi, totdeauna prea curând din lumea acestora. Puternicii lumii au fost aduși totdeauna la locurile lor de odihnă cu mare pompă și fală. Cei săraci sunt înmormântați mai simplu, dar și în cea mai umilă colibă se dă morților cinstea cuvenită și cei mai lipsiți duc la biserică daruri și pomeni în amintirea morților.
În vremea războiului, am întrebat o dată pe o bătrână cerșetoare ce aș putea să fac pentru ea și mi-a răspuns că singura ei dorință era să-i dăruiesc grâu ca să poată face o colivă la biserică, pentru fiul ei, mort pentru patrie.
Cea mai mare cinste au avut-o întotdeauna cei morți în luptă. Cât de mulți au murit luptând în vremea noastră? A mai băut oare vreodată pământul atâta sânge? A mai primit oare vreodată în sânul său atâția morți? Mormintele de viteji sunt răspândite pe întregul pământ și fiecare țară îngrijește de mormintele ei. Cu pietate și cu smerenie sunt cercetate locurile luptelor și toți se duc cu flori la mormintele vitejilor. Trebuie să ne unim și noi să ne îngrijim de mormintele celor care și-au dat viața ca țara și neamul lor să trăiască. Și noi trebuie să înălțăm monumente în amintirea lor și să zidim biserici în care se vor auzi rugile pentru odihna sufletelor lor. Mulți au murit fără să știe care va fi sfârșitul, dacă au biruit sau au fost învinși. Corpurile lor tinere zac în pământ și niciodată nu le vom mai putea spune că vitejiei lor datorăm biruința și că țara noastră este acum liberă și mare!
Unii au murit când totul părea fără nădejde, când întunericul și înfrângerea era cea din urmă viziune a lor pe pământ, alții au căzut văzând razele biruinței răsărind. Acum sunt morți. Liniștea și pacea îi acoperă, sunt despărțiți de noi cu o graniță pe care n-o putem trece, nu se mai împărtășesc de bucuriile noastre. Ei nu mai pot povesti vitejiile lor și glasurile lor nu se pot uni cu alte noastre în imnurile înălțate slavei! De aceea noi trebuie să povestim faptele lor, să săpăm numele lor sfinte în piatră veșnică, să facem din locurile lor de odihnă grădini cu flori, unde soarele să întârzie cu bucurie și păsările să-și cânte dulcele lor triluri.
În zilele cele mai grele ale războiului, când mulți se îndoiau și nu mai credeau, mă duceam printre mormintele celor viteji și credincioși, mă duceam să stau de vorbă cu ei și să le făgăduiesc că voi apăra idealul pentru care au murit. Mormintele lor simple îmi dădeau curaj și putere, spiritele lor păreau că sunt lângă mine și că mă sprijină în clipele celor mai groaznice încercări.
Ei păreau că toți așteaptă ziua cea mare, de aceea mai mult ca niciodată simt datoria mea să vă chem să ne ajutați în această mare operă de iubire prin care vom dovedi recunoștința noastră pentru aceia care au murit ca idealul nostru să se împlinească și să trăiască pentru veșnicie.
Lacrimile văduvelor, mamelor, orfanilor vor fi mai puțin amare când vom avea grijă de mormintele vitejilor.”
Maria, februarie 1920
Col. (rtg.) Neculai Niga, președintele Filialei Județene Cultul Eroilor ”Regina Maria” Suceava