Municipiul Suceava va avea, de la 1 ianuarie 2007, un Serviciu voluntar pentru situații de urgență, format din 70 de persoane, din cadrul serviciilor publice ale Primăriei. Potrivit primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, în luna decembrie se vor achiziționa echipamentele de intervenție necesare funcționării Serviciului, căști, veste reflectorizante, salopete, bocanci, cizme de cauciuc. Primăria Suceava va fi înzestrată și cu o sirenă de mare putere, ce va fi utilizată pentru alarmarea populației în cazuri de urgență precum seisme sau inundații de proporții.
„Vom achiziționa și un mijloc de transport pentru situații de urgență. Noi nu vom cumpăra un Touareg, ci un microbuz pe care îl vom folosi pentru transportul persoanelor și al echipamentelor de intervenție”, a declarat primarul Ion Lungu.
Măsura înființării acestui Serviciu format din voluntari este o cerință a Uniunii Europene, în toate marile orașe din țările membre U.E. existând astfel de structuri. Acest serviciu va fi în coordonarea directă a primarului municipiului Suceava.





