„Calea pribegirii spre Canada”
„Din Sucevița ni se vestește că patru familii românești și-au luat lumea’n cap, apucând calea pribegirii spre Canada și alte 30 de familii se pregătesc de ducă. Tot așa să fi pribegit și câțiva oameni din comuna Satul-Mare…Cei ce se duc la America pierduți sunt pentru neamul românesc în vecii vecilor căci aceia de nevoie vor trebui să deprindă altă limbă și alte obiceiuri. Ba și altă lege vor trebui să primească pentru-că biserici și preoți românești nu sunt prin Canada. Agenții fără suflet și fără Dumnezeu, cari trăiesc din aceea că amăgesc oamenii nepățiți și lesne crezători cu fel de fel de făgăduieli să-și iee lumea’n cap și să apuce calea spre America, trebuie aduși la rezon. Conducătorii firești ai poporului nostru sunt datori să dee lămuririle de trebuință. E în interesul națiunei întregi și în propriul lor interes, căci ce înțeles ar ave de pildă un păstor fără turmă?”.
„Deșteptarea”, Anul IX, nr. 31, Cernăuț, 26 Aprilie (9 Maiu) 1901.
„Plimbare nedorită”
„Cu cîtva timp în urmă, Constantin Bejenaru s-a prezentat la Întreprinderea Forestieră Gura Humorului să ia pentru I.I.L «1 Mai» din Săveni o cantitate de cărbuni de lemn. Ca și altădată, s-a dus cu repartiția le serviciul desfacere care trebuia să-i facă cunoscut locul de unde să ridice cărbunii. C.B. a cerut să meargă la un depozit sau la o gură de exploatare unde există numai cărbuni dec calitate. Se pare că această cerință, de altfel pe deplin îndreptățită, i-a cam surprins pe tovarășii de la serviciul desfacere. «O întreprindere de la Săveni vine cu asemenea pretenții?». Delegatul a fost îndrumat: «La Voroneț sunt vreo 10.000 de kg… Și-s de calitate bună!». S-a urcat omul în mașină și a plecat spre Voroneț. Abia cînd a ajuns acolo a constatat că a fost tras pe sfoară. Nu a găsit cărbuni; de altfel întreprinderea nu a avut niciodată un asemenea produs la Voroneț. N-a fost însă singurul drum făcut în zadar. A mai mers cu mașina goală îndrumat greșit de către lucrătorii IF-ului. A cutreierat mai bine de 70 km pînă ce, în sfîrșit, a găsit cărbunii de care avea nevoie”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5103, Suceava, Mai 1964.