„Suceava – Centru de Artă”
„Sub titlul «Suceava – Centru de Artă», dl. Gh. Maxim Burdujanu, fost profesor la liceul din Suceava, astăzi secretar al facultății de litere din Cernăuți, publică în «Anuarul Liceului Ștefan cel Mare din Suceava» un studiu interesant și cât se poate de binevenit, întrucât popularizează constatări și aprecieri ale unor distinși specialiști în istoria artei, de natură a filtra amorul propriu sucevean, înălțând prestigiul Sucevei voievodale. Nu e vorba, cum ușor s’ar putea crede, de Suceava zilelor noastre, de realizările ei artistice, ci de Suceava lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș, ca focar al artei plastice moldovenești (arhitectură, pictură și chiar sculptură), artă ce se prezintă ca singura originală a stilului bizantin cu elemente gotice și ale Renașterii”.
„Suceava”, Anul III, Nr. 36, Aprilie 1937.
„Fabrica de cherestea Vama”
„Vizitînd Fabrica de cherestea Vama – Cîmpulung vei auzi vorbindu-se cu multă mîndrie despre unele inovații care, aplicate în practică, au contribuit la îmbunătățirea procesului de producție și, în general, a calității produselor. Așa sînt de pildă transportorul de rumeguș, transportorul cu racleți de la ferăstrăul dublu pentru retezat și altele. În urma reorganizărilor ce au avut loc, cabinetul tehnic funcționează pe lîngă I.F. Moldovița de care aparține Fabrica de cherestea Vama. Era de așteptat ca reorganizînd cabinetul tehnic, să-și îndrepte toată atenția spre unități, spre locurile de producție unde să desfășoare o activitate cît mai largă în sprijinul mișcării de inovații și realizări. Din păcate, la Fabrica de cherestea Vama, întreaga muncă a cabinetului tehnic desfășurată prin reprezentantul său, se rezumă la lecțiile pe care le țin periodic gateriștii, circulariștii, pendulariștii și sortatorii, lecții în cadrul cărora sînt explicate diferite prevederi ale stasului. Lipsește, mai întîi de toate, un plan tematic al problemelor importante ce trebuie rezolvate pe calea inovațiilor și raționalizărilor”.
„Zori noi”, Anul XV, nr.4148, Suceava, Aprilie 1961.