† CALINIC, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Paraclisul Maicii Domnului – O scrisoare de pocăință a sufletului (comentariu), Ed. Crimca, Suceava, 2021

„Un orizont de duh de rouă aducător adie cititorului din acest comentariu la Paraclisul Maicii Domnului alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, liturghisitor desăvârșit și talentat scriitor bisericesc, comentariu pe care, inspirat, l-a intitulat O scrisoare de pocăință a sufletului adresată lui Dumnezeu prin mijlocirea Maicii Domnului, o scrisoare care nu rămâne fără răspuns”, spune părintele Matei Corugă în prefața acestui comentariu liturgic.
În această a doua ediție a comentariului apărut la editura Crimca ni se dezvăluie importanța rugăciunii de pocăință ca mijloc de lucrare a mântuirii și ne îndeamnă să reflectăm la puterea de mijlocire a rugăciunilor pe care Maica Domnului le face pentru noi.
Astfel, parcurgând cele 17 capitole, de la un scurt istoric și structura paraclisului, la explicarea tuturor stihirilor, sedelnelor, catavasiilor, stihoavnei, apostolului și evangheliei, ne dăm seama că Paraclisul Maicii Domnului este, de fapt, o discuție de consolare pe care noi o purtăm în vederea câștigării a ceea ce ar trebui să fie cel mai scump pentru noi, mântuirea.
Așa cum spuneam la început, aceasta este o scrisoare care nu poate să rămână fără răspuns și una care ar trebui să se afle pe noptiera fiecărui preot, teolog și credincios care caută să fie în legătură permanentă cu Cerul.
Redacția Editurii CRIMCA

Recomandări

„Fă din sufletul tău o Sfântă a Sfintelor” – îndemnul arhieresc la hramul Mănăstirii „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Rădăuți

Seria conferințelor preoțești din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a început în Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc

† CALINIC, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Cuvântări la ceas de priveghere, Ed. Crimca, Suceava, 2021

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a lansat Concursul național de comentarii la Canonul cel Mare, pentru mireni, „Canonul remușcărilor”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a lansat Concursul național de comentarii la Canonul cel Mare, pentru mireni, „Canonul remușcărilor”. Foto Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților