20 februarie

Ziua Mondială a Dreptății Sociale

Reprezentanța Organizației Națiunilor Unite, împreună cu Rețeaua Națională Antisărăcie-Includere Socială (RENASIS) și Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România (FOND), au celebrat, pentru prima dată în lume, la data de 20 februarie 2009, Ziua Mondială a Dreptății Sociale.
Prin celebrarea acestei zile, ONU și-a propus să aducă laolaltă reprezentanți ai agențiilor ONU, ai ministerelor, agențiilor guvernamentale și ONG-urilor din România, pentru a crea o oportunitate de networking și o șansă pentru construirea de noi parteneriate pentru promovarea dreptătii sociale.
Sărăcia, inegalitatea în drepturi și oportunități, precum și condițiile inechitabile de viață sunt prezente la nivel semnificativ în România și pe plan internațional și necesită abordări și soluții de aplanare.

Recomandări

Peste 150 de copii cu dizabilități și însoțitorii acestora au participat la evenimentul „Fiecare zâmbet contează!”, ediția a II-a

Expoziție cu obiecte realizate de persoane cu dizabilități și momente artistice, în campania „Deschide ochii, deschide inima”

Vicepreședintele PNL Suceava, Dumitru Mihalescul, a participat alături de conducerea centrală a liberalilor la recepția organizată de președintele Nicușor Dan de Ziua Națională

„Săptămâna fructelor și a legumelor donate” la Liteni – O nouă activitate SNAC în sprijinul vârstnicilor din comunitate

„Suntem unici, valoroși și toleranți” – Ziua Internațională a Toleranței la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni