Tragic

Orbit de farul unei mașini, a accidentat mortal un biciclist

Un bărbat în vârstă de 51 de ani care se deplasa pe o bicicletă și-a găsit sfârșitul în mod tragic, omorât de o mașină, șoferul acesteia declarând că a dat peste vehiculul cu două roți din cauză că a fost orbit de farurile unei alte mașini. Accidentul s-a petrecut luni seară, în jurul orei 21.00, pe DJ 174F, în comuna Șaru Dornei. Din ancheta poliției rezultă că șoferul, Ilie C., în vârstă de 28 de ani, domiciliat în municipiul Vatra Dornei, aflat la volanul unei autoutilitare, l-a lovit în plin de biciclistul Teodor V., localnic din Șaru Dornei, care circula în fața sa, victima decedând imediat.
Audiat de anchetatori, șoferul de 28 de ani a declarat că pur și simplu nu l-a văzut pe biciclist, în momentul apropieri de acesta fiind orbit de farurile unui autovehicul care venea de pe sensul opus de mers.
Poliția mai precizează că victima circula pe o bicicletă echipată corespunzător pentru deplasare pe timp de noapte, însă nu purta și îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante.
Șoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. El va fi cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, poliția continuând cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Recomandări

Un șofer care a depășit aiurea și a forțat revenirea pe bandă a provocat accidentul de la Frătăuți, în care a murit o tânără mamă

S-a ascuns într-un bar și le-a spus polițiștilor că mașina a fost condusă de fratele său, care nu era prezent acolo

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

Șoferul mașinii lovite de tren a evitat moartea la mai puțin de un metru. Accidentul s-a produs la o trecere cu vizibilitate bună