Alarmant

Cea mai mare unitate sanitară din județ, Spitalul Suceava, nu are ser antiviperin

Spitalul Județean de Urgență Suceava, unitatea care ar trebui să trateze cele mai deosebite cazuri, nu dispune de nici un flacon de ser antiviperin pe care să-l administreze pacienților mușcați de șarpe, și asta în plin sezon cald. Situația este una alarmantă, dacă avem în vedere că antidotul trebuie administrat în maximum patru ore de la mușcătură, iar numai în această săptămână la Spitalul Suceava au fost aduse două persoane care au avut nevoie de serul antiviperin. Pentru tratamentul pacienților respectivi, un adult și un copil, medicii urgentiști au împrumutat dozele necesare de la celelalte unități spitalicești. Criza de ser antiviperin este însă una generală, și celelalte spitale din județ confruntându-se cu lipsuri la acest capitol.
Ser scump și cu perioadă scurtă de valabilitate
Ultima raportare a unităților spitalicești către Ministerul Sănătății arată că la data de 28 iunie stocul de ser antiviperin de la nivelul județului se limita la doar șapte flacoane, după cum urmează: Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Rădăuți – câte două doze, Gura Humorului – o doză, Suceava și Fălticeni – nici o doză.
Odată cu încălzirea vremii, la spitalele din județ au ajuns mai multe persoane mușcate de șarpe, primul caz fiind înregistrat la începutul lunii mai, iar ultimele două în această săptămână. Potrivit legii, serul antiviperin se administrează doar în unitățile spitalicești, care îl achiziționează cu greu și din cauza costului mare, de circa 500 de lei flaconul, și a perioadei scurte de valabilitate, de numai câteva luni.

Recomandări

Spitalul Clinic de Urgență Suceava modifică, din 20 octombrie a.c., programul de vizitare a pacienților internați

Întărirea capacităţii instituţionale pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

Deputatul USR Emanuel Ungureanu trage un semnal de alarmă cu privire la neglijența unor angajați ai Spitalului Județean Suceava

Emanuel Ungureanu a prezentat o fotografie cu doi angajați ai Spitalului Județean care traversează o trecere de pietoni îmbrăcați în echipament medical

Primăria Rădăuți are investiții de peste 720.000 de lei în modernizarea Spitalului Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian”

Copiii care au nevoie de endoscopie digestivă superioară pot fi investigați de acum și la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava