Ion DRĂGUŞANUL

Printre satele din nordul Moldovei, pentru care obţinea întăritură Stan Cupcici, stăpânul de la „Jicove”, în 15 iunie 1431, se număra şi jumătatea de sat şi de moşie de pe malul stâng al Sireţelului, înspre amonte, cumpărată de la Şandru Spătar, fiul lui Baliţă Mândricică, fratele lui Mihail de Dorohoi.

Moşia de pe malul drept a Sireţelului, dăruită mănăstirii Putna de episcopul Huşilor, Filohtei, care cumpărase locul „cu banii săi drepţi şi l-a dat mănăstirii pentru pomenirea sa şi a părinţilor săi”, situată mai jos de locul „de prisacă, la obârşia Crasnei, anume Hruzca”, dăruit de Ştefăniţă Vodă, în 30 iunie 1522, Episcopiei de Rădăuţi, a fost întărită mănăstirii, în 11 ianuarie 1613, de sângerosul Ştefan Tomşa al II-lea.

Moşia de pe malul stâng al Sireţelui, ajunsă în proprietea logofătului Gavrilaş Mateiaş, este lăsată moştenire, în 4 martie 1652, fetelor lui, Ileana comisoaia şi Alexandra visterniceasa, jupâneasa lui Gheorghe Ursachi.

Gheorghe Ursachi dăruieşte moşia fiului său, fostul mare sulger Dumitraşcu Ursachi, cel care avea să vândă părţile lui din Crasna, în 1 mai 1696, căpitanului Alexandru Ilschi („fost Liah de la Litva de oraşul Grodno şi, alăturându-se cu oaste leşească la marginea ţării leşeşti, i s-au dat starostie tărgul Horodinca”).

În 10 august 1724, ginerele lui Ilischi, Miron Gafenco îi moşteneşte moşia, şase ani mai târziu, în 15 ianuarie 1730, plângându-se Divanului Domnesc de abuzul mănăstirii Putna, care, după ce „au fost tras tot satul”, izbuteşte să şi-l adjudece, în 12 ianuarie 1736, şi să-l reconfirme, în 13 ianuarie 1754.

O hotarnică a moşiei din Crasna a mănăstirii Putna, datată în 5 noiembrie 1761, drept consecinţă a jelaniei egumenului Putnei, Pahomii, împotriva lui Alexandru Ilschi, „carele fiind aşezat şi cu şidere acolo şi călcând hotarul satului peste tot cuprinzând şi slujba a tuturor oamenilor ce lăcuescu acolo să lipsea mănăstirea Putna de tot venitul şi folosul acii moşii”, vorbeşte şi despre „ o cercetare”, făcută de dregătorii domneşti şi din care rezult că moşia lui Ilschi, „fiind între munţi, mergând hotarul ei la apus şi la răsărit, şi având opcine de munţi mari, despre înbe părţile înpregiur, nu s-au mai însămnat cu alte sămni, fiind hotărâtă cu opcinile munţilor şi numai pe vale, prin mijlocul moşii, are puţintel câmpu şi poeni şi, măsurându-să lungul moşiei, prin mijlocul moşiei şi a câmpului, s-au aflat o sută douăzeci de funii şi funie de douăzeci stânjeni, şi stânjănul de opt palme domneşti, s-au însămnat, cu optu pietri, hotară, care s-au pus în lungul câmpului, despărţind mijlocul, rămăind giumătate de câmpu în parte de sus şi giumătate în parte de gios; şi într-această măsură, prin mijlocul câmpului, rămâne şi silişte tăetă în două, şi s-au dat giumătate de sat, parte de gios, în parte mănăstirii despre munţii Vicovilor, şi cu poiana slatinii ce iaste în munţi despre Vicove, şi pe această partea mănăstirii, ce iaste pe din gios, cuprinde şi apa Siriţălului; iară parte ce din sus a Crasnei au rămas în parte lui Alexandru Ilschi, cu poiana din pogorul Crasnei, ce să numeşte despre pârâul Corbului, cuprinzând giumătate de silişte; şi pe parte din sus, a lui Ilschi, şi măsura siliştii încă să se ştie că au cuprinsu 16 odgoane. Iarăşi, cu aceeaşi funii ce s-au măsurat şi celalalt câmpu, şi această măsură a siliştii s-au tăet în două şi, în capul hotarului despre răsărit, osăbit de piatra ce iaste pusă în capul hotarului, în pogor, s-au făcut şi bour într-un arin, şi taea peste topliţă şi piste apa Siriţălului, pe la un bour, ce s-au mai făcut într-un brad, de acolo apucă opcina, spre Vicove, care să înpreună cu alte opcine, ce încungiură hotarul despre Vicove. Iară piatra ce s-au pus în fundul câmpului despre apus, ce caută în prislop spre apus, până în opcina ce să hotărăşte Crasna cu Banila, şi această piatră desparte opcina în două; şi obârşiile ce să prăvale din opcină, de curgu cătră Siriţăl, să fie a părţii de gios, iară obârşiile pârailor Căcacii, ce curgu cătră parte de sus, să fie a părţii de sus. Într-acestaş chip s-au dat hotar despre amândouă părţile, cu dreptate, ce s-au căzut şi aşa să aibă a-ş stăpâni cineş parte sa, în sămnile ce s-au arătat mai sus şi pe hotărâre ce s-au făcut”.