Legea antifumat este în vigoare de astăzi, instituțiile abilitate să-i sancționeze pe cei care nu o respectă sunt prevăzute în actul normativ, ministrul Afacerilor Interne a dat, vineri, 11 martie a.c., prin ordin competențe structurilor MAI pentru a aplica sancțiunile, dar în absența unor norme metodologice încă nu se știe exact procedura. Personalul competent să constate contravențiile și să aplice amenzile prevăzute de lege sunt ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române, ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției de Frontieră, personalul din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei. Lor li se adaugă Poliția Locală, Direcția de Sănătate Publică și Oficiul pentru Protecția Consumatorului. Este singura lege în care atâtea structuri au primit competența de a aplica amenzi.
Cu Poliția Locală din municipiul Suceava lucrurile sunt clare. Primarul Ion Lungu a mai precizat, ieri, că în calitate de șef al Poliției Locale nu a cerut acestei structuri să amendeze persoanele care încalcă interdicția de fumat deoarece încă nu sunt apărute normele metodologice de aplicare a legii. ”Nu sunt de acord să amendăm oamenii așa, aiurea. Deocamdată nu sunt norme metodologice la această lege”, a precizat Lungu.
La Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Bucovina” Suceava, purtătorul de cuvânt Alin Găleată ne-a declarat că încălcarea legii va fi constatată și sancționată de personalul compartimentului de inspecție, adică șase angajați. Purtătorul de cuvânt a precizat că inspectorii ISU vor urmări în cadrul controalelor uzuale și dacă este respectată legea antifumat: ”Nu facem vânătoare de vrăjitoare. Respectarea acestei legi va fi verificată la controalele pe care le facem în mod obișnuit”.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Anca Maria Badale, ne-a declarat că în această activitate sunt implicați polițiștii de la ordine publică și de la poliția rutieră, polițiștii de proximitate și cei de la posturile de poliție rurală: ”orice polițist din structurile operative care are drept de constatare și sancționare a contravențiilor”. Ana Maria Badale a afirmat că polițiștii vor efectua controale pentru a vedea dacă se respectă legea, dar crede că cele mai multe acțiuni vor fi în urma unor sesizări venite de la persoane deranjate de fumul de țigară.
Jandarmii, Poliția de Frontieră, Direcția de Sănătate Publică și Oficiul pentru Protecția Consumatorilor ne vor comunica în zilele următoare procedura pe care o urmează în aplicarea legii, în absența unor norme metodologice clarificatoare.
Instituțiile publice au luat deja măsuri pentru interzicerea fumatului. La Primăria Suceava în clădire fumatul este interzis, dar pentru salariații fumători au fost amenajate două locuri de fumat, unul pe terasă și altul în spatele clădirii.
La Prefectură, fumatul a fost interzis prin ordin încă de ieri, de prefectul Constantin Harasim.
Proprietarii de localuri solicită aprobare pentru deschiderea de pe acum de terase
Interzicerea fumatului în spațiile publice închise, inclusiv în restaurante, baruri și cluburi, a determinat mai mulți proprietari de astfel de localuri să solicite Primăriei Suceava aprobare de a deschide terase mai devreme față de data stabilită prin hotărâre de consiliu local, respectiv 1 mai. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, ieri, în conferință de presă, că a primit deja opt solicitări de aprobare pentru deschiderea teraselor sezoniere în avans. În mod obișnuit, cererile pentru funcționarea teraselor sezoniere se aduceau la primărie în cursul lunii aprilie, însă în acest an, odată cu intrarea în vigoare a legii antifumat, proprietarii de baruri și restaurante încearcă să-și păstreze clienții fumători și în acest mod. Primarul a afirmat că are în vedere să propună deliberativului local modificarea actualei perioade de funcționare a teraselor sezoniere în municipiul Suceava, care este 1 mai – 31 octombrie.
În ceea ce privește restaurantele din municipiul Suceava, o bună parte dintre acestea au interzis deja fumatul în interior înainte de 17 martie.
Astfel, Oscar Pub și Versus au interzis fumatul în interior de luni, 14 martie, și au amenajat afară locuri pentru fumat. La barul Melody din Areni nu se mai fumează de ieri dimineață. Una dintre angajate, Lica Hreniuc, ne-a declarat că toți clienții care au venit în cursul zilei s-au conformat interdicției de a fuma, afișată la loc vizibil. ”Asta e legea, nu avem ce face. Cine vrea să fumeze iese afară”, a spus femeia.
Același lucru este valabil și pentru restaurantul La Bibliotecă, unde tot de ieri nu s-a mai fumat. La Lounge interdicția a fost instituită treptat, iar de ieri, de la ora 16.00, fumatul a fost interzis complet.
Pasagerii de pe aeroporturile internaționale, singurii cetățeni liberi care au dreptul la un loc de fumat în interior
Managerul restaurantelor Lounge și Padrino, Daniele Dattola, ne-a declarat că a considerat necesară aplicarea în avans cu câteva ore ”pentru pregătirea mentală a personalului”, adică familiarizarea cu imaginea meselor fără scrumiere și clienți care nu fumează. În opinia sa, aplicarea acestei legi ar fi trebuit să se facă din data de 15 mai, după deschiderea teraselor, pentru a nu fi un impact major asupra fumătorilor, după o perioadă de tranziție de la fumat liber la complet interzis. ”Ca măsură este ok, dar implementarea este prea radicală. Legea se aplică din noaptea asta, la ora 00.00, astfel că de după-amiază strângem scrumierele și interzicem fumatul în interior. Nu sunt de acord s-o fi făcut mai devreme pentru că ar fi însemnat cu de la sine putere să-ți însușești un drept pe care legea încă nu ți l-a dat și astfel îl privezi pe client de un confort. Ar fi o lipsă de respect față de clientul fumător”, ne-a declarat Daniele Dattola.
În opinia sa, legea creează însă discriminare între unitățile comerciale din incinta aeroporturilor internaționale, singurele care pot amenaja legal spații în interior pentru fumători, și toate celelalte localuri, în care este interzis. Dattola spune că, dacă în închisori deținuții nu au posibilitatea de a opta dacă fumează afară sau în interior, prin urmare este firesc să li se permită fumatul în celule, în aeroporturile internaționale nu mai este la fel. ”Cel care se află în aeroport este un individ ca oricare altul, care a ales să fie acolo călătorind ca turist, în interes de serviciu sau orice altceva. Poate să fumeze înainte de a intra în aeroport, afară, fără nici o problemă. Lui i s-a creat însă un loc de fumat. Entitatea aeroportuară are posibilitatea de a crea condiții de fumat în incintă, iar eu mă simt defavorizat aici”, a afirmat managerul de la Lounge.
De asemenea, se întreabă cum vor fi protejați nefumătorii de fumul de țigară pe terase, dacă de jur împrejurul mesei la care stă un nefumător toată lumea fumează: ”Pe timp de iarnă sunt feriți de fumători, iar vara nu? Legea nu prevede ce se întâmplă pe o terasă unde vin atât fumători, cât și nefumători. Să-și scoată ochii unii altora?”. Daniele Dattola a mai spus că legiuitorul ar fi trebuit să aibă în vedere că ”modificarea obiceiurilor trebuie să se facă cu o oarecare delicatețe” deoarece aplicarea acestei legi ”atinge individul în sine”.
Pentru firme și instituții amenzile sunt de la 5.000 la 15.000 de lei
Fumătorii s-au resemnat în fața legii și își fumează țigările în spațiile deschise, unde încă li se permite. Fumătorul Adrian Filip, de exemplu, era ieri dimineață cu cafeaua și țigara în fața Casei Culturii. El ne-a spus că i se pare restrictivă legea, dar crede că interzicerea fumatului în baruri și restaurante este o măsură benefică. În același timp, este de părere că localurile care nu vor amenaja locuri pentru fumători își vor pierde clienții, în fața celor care se preocupă și de un minimum de confort și pentru această categorie de clienți.
Reamintim că de astăzi, de la ora 00.01, este interzis complet fumatul în spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă și în locurile de joacă pentru copii. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 1 februarie a.c., cu intrare în vigoare în 45 de zile de la data publicării, așa cum se prevede expres în cadrul documentului. Termenul de 45 de zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu 1 februarie, deci a expirat la ora 24.00 a celei de-a 45-a zi de la publicare, adică ieri. Intrarea în vigoare s-a produs efectiv în data de 17 martie, la ora 00:01.
Încălcarea legii antifumat se sancționează pentru persoanele fizice cu amendă contravențională de la 100 de lei la 500 de lei. Pentru persoanele juridice, sancțiunile se aplică gradual: amendă contravențională de 5.000 de lei la prima abatere, amendă contravențională de 10.000 de lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității până la remedierea situației care a dus la suspendarea activității la a doua abatere. Săvârșirea unei noi contravenții la această lege se sancționează cu amenda contravențională de 15.000 de lei și cu sancțiunea complementară de închidere a unității.
Efectele legii antifumat
De astăzi, „Fumatul interzis!”. Dar cine dă amenzile?





