Un bărbat din orașul Gura Humorului a fost săltat de polițiști la sfârșitul săptămânii trecute și încătușat, în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, respectivul fiind condamnat la doi ani în spatele gratiilor.
Traian Simiganoschi, în vârstă de 43 de ani, a fost condamnat de Tribunalul Constanța într-un dosar în care a fost judecat alături de omul de afaceri Viorel Done, proprietar al complexului hotelier Astoria din stațiunea Mamaia, dar și de alți indivizi acuzați că au făcut parte dintr-o rețea de contrabandă cu țigări.
Grupare a fost anihilată în 2010, în urma a nu mai puțin de 68 de percheziții făcute de polițiștii din Constanța.
Anchetatorii au susținut că, în 2010, gruparea, din care făcea parte și Traian Simiganoschi, a transportat, depozitat și comercializat către diverse persoane fizice și juridice importante cantități de țigări netimbrate sau cu timbre din Republica Moldova și Ucraina.
Bărbatul din Gura Humorului a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, iar de aici trimis la penitenciar, pentru a-și ispăși pedeapsa.
Dus la penitenciar
Bărbat din Gura Humorului, condamnat la doi ani de închisoare pentru contrabandă
