Un adolescent în vârstă de 17 ani, suspect în comiterea unei infracțiuni de contrabandă, a stat timp de o noapte în arestul poliției după ce un milițian l-a „legat” fără să respecte prevederile Noului Cod de Procedură Penală (NCPP). Mai exact, pe numele minorului a fost emisă o ordonanță de reținere înainte ca acesta să fie audiat în prezența unui avocat, încălcându-se astfel articolul 209, aliniat 5, din NCPP, care spune că „măsura reținerii poate fi luată numai după audierea suspectului sau inculpatului, în prezența avocatului ales ori numit din oficiu”.
Totul a început marți după-amiază, când băiatul a fost surprins de un echipaj al poliției în timp ce încerca să incendieze 6.000 de pachete de țigări de contrabandă într-o casă părăsită din Straja în care locuise bunicul minorului. Întrebat de oamenii legii care sunt motivele pentru care se află acolo, adolescentul a povestit că a ajuns din întâmplare și a găsit coletele cu țigări, dar pentru că nu știa cum să procedeze, a decis să le incendieze.
Varianta sa nu prea a fost pe placul polițiștilor, care la controlul corporal au găsit, printre altele, o pereche de mănuși chirurgicale și un spray lacrimogen. Așa se face că miercuri, la 24 de ore de la evenimentele de la Straja, minorul a fost adus la sediul Poliției Vicovu de Sus, unde a intrat în focul audierilor.
Pompieristic, ancheta a fost o adevărată furtună, iar la ora 16.00, pe numele adolescentului era deja întocmită ordonanța de reținere pentru o perioadă de 24 de ore pentru infracțiunea de contrabandă, act întocmit și semnat de agentul principal Cristinel Vasile Levițchi. Toate bune și frumoase, numai că audierea suspectului s-a efectuat fără ca acesta să fie reprezentat de un avocat, așa cum prevede legislația. Avocatul ales a ajuns la Vicovu de Sus abia la ora 18.00, iar audierile au început la ora 18.30 și s-au finalizat 45 de minute mai târziu.
Chiar dacă reținerea s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale, adolescentul a ajuns pentru o noapte în arestul poliției. Ieri la prânz, un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți a constatat același lucru și l-a pus imediat în libertate pe minor pe motiv că „măsura a fost nelegală, întrucât s-a dispus anterior audierii suspectului”.Totuși, pentru că indicii despre faptă există, împotriva adolescentului s-a luat măsura interdicției de a părăsi județul.
Polițiștii au făcut „o îndreptare de eroare materială”
Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava, a explicat că tot ceea ce s-a petrecut la secția de la Vicovu de Sus are acoperire legală. „La finalul ordonanței de reținere este menționat că a fost vorba de o greșeală și s-a consemnat îndreptarea de eroare materială. Practic, din greșeală s-a scris ora 16.00 și nu ora 19.00”, a arătat subcomisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Aceste declarații sunt contrazise de Traian Andronachi, avocatul care l-a reprezentat pe minor, atât la Secția de Poliție Vicovu de Sus, cât și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
„Pot spune cu certitudine că am ajuns la Vicovu de Sus după ora 18.00, iar ordonanța de reținere era deja emisă de la ora 16.00. Ori, potrivit legislației, în cazul oricărui suspect, cu atât mai mult în cazul unui minor, este obligatorie prezența avocatului. Mă întreb retoric cum a putut fi dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță la ora 16.00, evident în lipsa avocatului, iar audierile suspectului minor au fost efectuate în prezența mea între orele 18.30-19.15. Consider că este o încălcare gravă a drepturilor fundamentale și nu pot trăi decât cu speranța că, în viitor, Noul Cod de Procedură Penală va fi aprofundat mai exact de cei care trebuie să-l aplice”, a arătat avocatul Traian Andronachi.
Apărătorul minorului trimis în spatele gratiilor pentru o noapte este de acord că fenomenul contrabandei cu țigări este unul periculos și trebuie combătut cu fermitate, dar opinează că acest lucru nu înseamnă că legea trebuie încălcată.
„Este obligatoriu ca toate acțiunile organelor de urmărire penală să se deruleze în baza procedurilor, iar după cum corect a sesizat și procurorul de caz, aici am fost într-o situație nelegală”, a mai precizat Traian Andronachi.
Pe lângă lege
Un adolescent de 17 ani, ținut în arest o noapte din cauza unui milițian zelos
