Accident

O mașină scăpată de sub control, în care se aflau trei femei, a ajuns în curtea unei biserici

O femeie în vârstă de 49 de ani, care conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit în gardul unei biserici penticostale, în urma impactului cele două pasagere din mașina acesteia fiind rănite ușor. Accidentul s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orei 8.00, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei.
Ileana C., șoferița în vârstă de 49 de ani, domiciliată în Vatra Moldoviței, venea pe DN 17, dinspre Poiana Stampei și, ajunsă în dreptul unei benzinării, la intrarea în Vatra Dornei, într-o curbă la stânga, a derapat și a ieșit în afara șoselei. Mașina s-a izbit frontal din gardul bisericii, peste drum de benzinărie, ajungând în curtea lăcașului de cult.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a Elenei C., în vârstă de 57 de ani, din Moldovița, și a Aurei C., de 53 de ani, din Vatra Moldoviței. Cele două au fost diagnosticate cu leziuni care necesită până în zece zile de îngrijiri medicale.
Șoferița a fost verificată cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool.
Polițiștii rutieri din Vatra Dornei au mai înregistrat accidente în dreptul bisericii penticostale din zonă.
Tot duminică, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei a mai avut loc un accident rutier.
Conform anchetei poliției, Iulian G., în vârstă de 36 de ani, din Dorna Candrenilor, aflat la volanul unui autoturism, a efectuat o manevră de mers înapoi cu viraj spre dreapta spre un drum secundar fără a se asigura, moment în care a fost lovit de un autoturism care circula regulamentar pe drumul secundar. În urma impactului au fost răniți ușor șoferul în vârstă de 25 de ani care se deplasa regulamentar și o tânără de 19 ani, pasageră în mașina sa.
Ambii șoferi implicați în accident au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.

Recomandări

Un sucevean a fost primul pacient din România cu diabet zaharat tip 1 care a primit o injecție săptămânală de insulină

Dr. Claudiu Cobuz este coordonatorul echipei de cercetare clinică, alături de dr. Ramona Caziuc, medic primar, și de asistentul medical-șef Mugur Marius Tuchlei Pinzaru
Dr. Claudiu Cobuz este coordonatorul echipei de cercetare clinică, alături de dr. Ramona Caziuc, medic primar, și de asistentul medical-șef Mugur Marius Tuchlei Pinzaru

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Șoferul care ar fi provocat accidentul mortal de la Frătăuți, reținut în arest 24 de ore, apoi plasat sub control judiciar

Șoferul care ar fi provocat nenorocirea de la Frătăuți, reținut în arest. Se așteaptă rezultatul privind suspiciunea de consum de droguri
Șoferul care ar fi provocat nenorocirea de la Frătăuți, reținut în arest. Se așteaptă rezultatul privind suspiciunea de consum de droguri