Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, solicită europarlamentarilor români sprijin pentru accesarea Fondului de Solidaritate în vederea ajutorării sinistraților suceveni.
Flutur le-a trimis în acest sens scrisori tuturor reprezentanților României în Parlamentul European atât în numele Consiliului Județean, cât și în numele Euroregiunii „Prutul de Sus” și al Regiunii de Dezvoltare Nord-Est.
„Îl așteptăm pe domnul Ficarelli să vină zilele viitoare la Suceava pentru a discuta și despre aceste forme de sprijin de la Comisia Europeană. Am cerut sprijinul atât pe Euroregiunea „Prutul de Sus”, cât și pe regiunea de Nord Est. Am făcut o scrisoare și din partea Regiunii de Nord-Est, ca președinte al acestei regiuni, care este grav afectată în infrastructură și am cerut sprijin la Comisia Europeană”, a declarat Flutur.
Mulțumiri pentru cei care au ajutat județul
Șeful administrației județene a ținut să mulțumească celor care au ajutat și ajută în continuare județul să treacă peste necazurile provocate de inundații.
„Mulțumesc public tuturor celor care au ajutat și ajută județul Suceava, mulțumesc solidarității românilor. Mulțumesc și autorităților, președintelui Traian Băsescu care a venit de trei ori pentru a vedea la fața locului ce se întâmplă”, a spus Flutur.
El a subliniat că în județ sosesc zilnic ajutoare din toată țara, arătând că până acum au venit 380 de tone de cereale, 26 de tone de cartofi, 53 de tone de făină de grâu, o tonă de făină de porumb, TIR-uri cu apă minerală, conserve, materiale de construcție. De asemenea au fost oferite 150 de locuri pentru copiii sinistraților în tabere la Sibiu, Amara, Iași, București și Alba Iulia.




