Care este cea mai deprimantă zi a anului 2015?



Cea de-a treia zi de luni a anului, care, în 2015, cade pe 19 ianuarie, este considerată a fi cea mai deprimantă zi, la această concluzie ajungând un psiholog britanic care a creat o formulă matematică pentru a identifica cele mai dificile momente ale anului, potrivit presei internaționale.
Teoria despre „Blue Monday” (Lunea tristă, n.r.) a apărut în 2005, când psihologul britanic Cliff Arnall a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai îngrozitoare zile ale anului.
Psihologul a luat în considerare condițiile meteo din această perioadă, facturile la utilități, datoriile, nivelul motivațional, sărbătorile de iarnă, precum și faptul că mulți oameni urăsc zilele de luni.
Astfel, Cliff Arnall a stabilit că cea de-a treia zi de luni a anului este cea mai deprimantă zi, având în vedere că, în această perioadă, oamenii manifestă o stare de tristețe, inactivitate și consumă carbohidrați în exces.
Însă această teorie a psihologului a fost cauza unor dispute, întrucât acesta a creat formula ca parte a unei campanii de marketing pentru o companie de turism. Astfel, s-a luat în calcul ideea că opinia publică este influențată să își programeze o vacanță în această perioadă pentru a scăpa de starea de depresie.
În schimb, în 2014, o companie de băuturi a contrazis această teorie, anunțând că „Blue Monday” nu este în cea de-a treia zi de luni a anului, ci în prima zi de luni a anului. Această zi, considera compania, este cea mai deprimantă, întrucât este prima luni la locul de muncă în noul an.
Un studiu realizat pe un eșantion de 2.000 de britanici a arătat că persoanele care stau lângă fereastră sau care ies la plimbare pot scăpa mai ușor de starea de depresie din această perioadă a anului. De asemenea, experții recomandă sporturile specifice iernii sau, dacă vremea este mult prea friguroasă, exercițiile la sală.
Sursa: MEDIAFAX



Recomandări

25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară

25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară
25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc, în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională