Lansare de carte

„Tâlcuitorul de semne”, la Biblioteca Bucovinei

Poetul Ion Cozmei la lansarea volumului Tâlcuitorul de semne

Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava a găzduit luni dimineața ultimul eveniment literar sucevean al acestui an: lansarea, într-un grup restrâns de prieteni, a cărții intitulate „Tâlcuitorul de semne”, semnată de poetul Ion Cozmei și de fiul acestuia, Victor Alexandru Cozmei.
Subliniind faptul că prin această lansare de carte biblioteca publică suceveană își încheie activitatea din acest an, directorul instituției, dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuș, l-a felicitat pe autorul senior prezent la eveniment, cu regretul că tânărul Victor Alexandru Cozmei, jurnalist la HotNews, nu a putut participa la această „lansare în familie”.
Ion Cozmei, membru al Societății Scriitorilor Bucovineni și al Uniunii Scriitorilor din România, cu o activitate publicistică și literară care l-a impus în rândul condeierilor suceveni, a spus că volumul de versuri cu titlul „Tâlcuitorul de semne” este cea mai bună carte a sa.
Aflată la cea de-a II-a ediție (revăzută și adăugită prin contribuția fiului său, Victor Alexandru Cozmei), cartea, apărută la editura ieșeană „Tipo Moldova”, este prefațată de regretatul academician Constantin Ciopraga (pe care Ion Cozmei l-a avut ca profesor la Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iași) și are o postfață semnată de scriitorul și criticul literar Ioan Holban.
Ion Cozmei a citit câteva poeme din această „carte emblematică” și a oferit câteva exemplare în dar prietenilor săi.

„Tâlcuitorul de semne”, la Biblioteca Bucovinei
„Tâlcuitorul de semne”, la Biblioteca Bucovinei
„Tâlcuitorul de semne”, la Biblioteca Bucovinei
„Tâlcuitorul de semne”, la Biblioteca Bucovinei
„Tâlcuitorul de semne”, la Biblioteca Bucovinei
„Tâlcuitorul de semne”, la Biblioteca Bucovinei
„Tâlcuitorul de semne”, la Biblioteca Bucovinei
„Tâlcuitorul de semne”, la Biblioteca Bucovinei
„Tâlcuitorul de semne”, la Biblioteca Bucovinei
„Tâlcuitorul de semne”, la Biblioteca Bucovinei
Poetul Ion Cozmei la lansarea volumului Tâlcuitorul de semne
Poetul Ion Cozmei la lansarea volumului Tâlcuitorul de semne

Recomandări

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a primit Premiul „Regal Literar”, pentru volumul „Minunile – revelații ale Sfintei Treimi”