Cătălin MIHULEAC

Un tânăr student cântărea în facultate cam 75 de kilograme, care, repartizate pe o înălţime de 1,85 metri, îi furnizau o siluetă plăcută la vedere. Dar facultatea a trecut, omul s-a însurat, a început o afacere şi totul s-a schimbat.
Concomitent cu traiul bun, cele 75 de kilograme s-au făcut mai întâi 83, apoi 91, după care 100, ca să se stabilească la 150, cu o marjă – plus ori minus - de şapte-opt kilograme. Când ajungea acasă, nevasta îl aştepta cu un lighean plin cu şniţele, pe care el le înghiţea ca pe alune. Vorba lui preferată, plină de înţelepciune, era „Nu există legumă mai sănătoasă şi mai hrănitoare decât carnea de porc”.
Pe la vârsta de 35 de ani, pentru firavul bărbat devenit obez au început necazurile. Ficatul, genunchii, stomacul, sângele.... toate i s-au murdărit, deodată şi pe rând. Un uriaş burtoi îi vestea apariţia, iar intestinele sale cărau încărcătura unei toalete de cămin studenţesc, dacă figura de stil nu-i totuşi prea tare.
Aşa umflatul respectiv a ajuns un client statornic al medicilor de toate specialităţile. Dar în faţa exploziei de murdărie a organelor sale, medicina s-a arătat neputincioasă.
Într-una din zile, un medic mai modern i-a recomandat un tratament avangardist. Să-şi facă injecţii cu ozon în fund. Exact aşa, în cur. Ştiut fiind că majoritate toxinelor îşi fac veacul în intestinul gros, cu un aport puternic de ozon, este posibilă, cică, decimarea unei proporţii însemnate a lor. După un timp, pacientul se înzdrăveneşte, devenind din nou apt pentru chiolhanurile care l-au deformat.
Când mi-au ajuns la ureche toate astea, m-a cuprins o tristeţe de iubitor al naturii. Mi-am zis: uite, domnule, ce întrebuinţare poate căpăta ozonul, acest oxigen cu înaltă calificare, produs de munca tăcută a copacilor. În loc să fie inspirat de plămânii oamenilor sănătoşi, ozonul să ajungă în curul unui grăsan dereglat de tonele de crăpelniţă vârâte-n el ca-ntr-o magazie fără fund.
Ce soartă!