Ultima zi de salon Timp de aproape două săptămâni iubitorii automobilelor din toate colțurile Europei au avut ocazia de a vedea acum ceea ce mâine vor putea conduce. Reputația de care se bucură evenimentul din Elveția a fost confirmată încă o dată, ediția din acest an fiind onorată de un număr record de premiere mondiale și europene. Aproape 90 de noi modele au fost prezentate presei într-un maraton de două zile (3 și 4 martie), în timp ce publicul a putut savura pe îndelete noile creații auto timp de zece zile (5 -15 martie).
Impresii
Ieri a fost ultima zi de salon la Geneva, iar impresiile generale sunt pozitive, unele mergând spre superlativ. În cei peste 100 de ani de istorie, Salonul Auto de la Geneva nu a văzut atâtea noutăți, dar mai ales tendințe și curente de design ca acum, ce se profilează la orizont. Vestea bună este că industria auto este încă vie, activă și creativă, deși recesiunea își arată din plin efectele.
Cuvântul „criză” nu și-a găsit cel mai potrivit loc, dacă judecăm după densitatea premierelor sau promisiunile garantate de noile concepte. Designul evoluează, la fel și tehnologiile ca parte a aceeași sinergii, iar la Geneva sentimentul că suntem tot mai aproape de era electrică a mașinilor a fost mai intens ca niciodată. Evenimentul din Țara Cantoanelor ne-a oferit posibilitatea de a vedea astăzi ce ne oferă industria auto pe viitor, și cel puțin din punctul nostru de vedere acesta aparține acelor constructori care au înțeles cel mai bine nevoile clientului european.
Vedetele ediției 2009, conceptele!
Geneva ne-a dat motive să fim mândri că suntem români. La cinci ani de la revirimentul miraculos al mărcii autohtone, Dacia a furnizat cea mai frumoasă surpriză a Salonului Auto de la Geneva. Fără să exagerăm, conceptul Duster a fost punctul fierbinte și elementul central al evenimentului, iar faptul că majoritatea jurnaliștilor au făcut prima oprire la standul Dacia – deși nu au văzut mare lucru până la momentul debutului, nu poate fi decât cea mai bună dovadă a faptului că Dacia stârnit un interes deosebit și a ținut cu sufletul la gură până în ultimul moment presa de specialitate.
Nu este doar opinia noastră, ci și a multora, care sunt de părere că Duster a fost cel mai așteptat și interesant debut al anului la Geneva. Prototipul, un crossover cu un design avansat, arată mai bine în realitate decât în poze, iar faptul că oficialii Renault sunt deciși să-l aducă pe piață ca modelul de serie – și se aude că premiera va avea loc anul viitor tot la Geneva!, este un lucru benefic pentru imaginea Dacia.
Mai mult ca oricând, ediția din 2009 a fost una dominată de prototipuri care au punctat prin inovație, stil, prestanță și nu în ultimul rând atitudine. Alfa Mi.To GTA, BMW Seria 5 GT, Citroen DS Inside, Ford Iosis Max, Infiniti Essence, Kia No.3, Nissan Qazana sau Opel Ampera au dat strălucirea necesară unui eveniment de primă clasă.
Exclusivism
Departe de a fi o piață importantă sau o țară cu o industrie auto sănătoasă, Elveția găzduiește singurul salon auto european desfășuat anual. Cu toate acestea, mărci exclusiviste, despre care se știu puține lucruri sau mai nimic, au condimentat atmosfera plăcută dar agitată din primele zile ale salonului. Edag, Giugiaro, Gumpert, Fisker, Idea sau Zagato și-au făcut loc printre numeroasele nume celebre și au reușit să capteze atenția prin modele foarte elaborate, care s-au remarcat prin îmbinarea inteligentă a designului futurist cu cea a tehnologiilor de vârf. Tot la Geneva, britanicii de la Aston Martin au marcat relansarea gamei de lux Lagonda, Bugati a sărbătorit 100 de ani de istorie a brandului prin ediția specială Veyron Centenaire, în timp ce suedezii de la Koenigsegg au șocat cu prototipul Quant.
Ploaie de lansări cu modele de serie
Un capitol aparte l-au constituit ca de obicei noile automobile, pregătite să-și înceapă cariera în următoarele săptămâni. Aproape 70 de modele abia ieșite de pe liniile de producție au fost lansate oficial la Salonul de la Geneva, o adevărată vitrină de prezentare a lumii auto. Noutăți una și una, debutanți care promit, alte generații care aduc un plus de imagime, entuziasm și un suflu nou, așa poate fi caracterizată salba debuturilor de la ediția recent încheiată. Renault și Seat au avut cele mai multe premiere, dar asta a contat mai puțin. Aparițiile de marcă au fost trei: noua generație Scenic, Megane Sport Tourer și Megane R.S, iar spaniolii au prezentat versiunea de familie Exeo ST și variantele restilizate pentru Altea și Leon. În clasa mașinilor mici, Chevrolet a lansat noul Spark, iar Skoda versiunea Fabia Scout. Totuși, cea mai importantă noutate a cehilor a fost mult-așteptatul crossover Yeti. Tot în clasa mică, Volkswagen a adus noua generație Polo, unul din cele mai reușite modele pe acest segment, iar Fiat decapotabila 500C. Japonezii de la Toyota au venit cu a treia generație Verso, iar indienii de la Tata au dezvăluit versiunea europeană a mașinii de buget Nano. Pe linie de hibride, Honda Insight și Toyota Prius s-au „privit și studiat” din nou de aproape.
Premium & Lux la discreție
Abundența de automobile din eșalonul superior ne indică faptul că europenii au încă un apetit dezvoltat pentru modele premium și lux. Audi a fost de departe producătorul premium care a excelat la capitolul lansări: TT-RS, A5/S5 Cabrio și A4 Allroad este pachetul oferit de nemți. BMW s-a rezumat la debutul luxoasei versiuni Seria 7 Individual, iar cei de la Mercedes au realizat o dublă premieră: europeană pentru E-Klasse Sedan și mondială pentru E-Klasse Coupe. Nordicii au bifat debutul noului Saab 9-3X și introducerea versiunii Volvo S80 Facelift. Cei de la Cadillac au arătat noua generație SRX, un SUV de talie medie, iar Aston Martin a anunțat lansarea oficială a puternicelor model DBS Volante și V12 Vantage. De cealată parte a baricadei, Bentley a tăiat respirația cu supercarul Continetal Supersports, în timp ce Rolls-Royce a uimit cu luxosul concept 200EX.
