O publicație americană susține că actorii Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones au decis să divorțeze, după o căsnicie care a durat 13 ani.
Cel mai recent număr al revistei Star îi are pe copertă pe cei doi actori, iar publicația susține că celebrul cuplu trece printr-un divorț. Nu este însă prima dată când apar zvonuri despre despărțirea celor doi actori.
Revista Star susține că Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones vor avea de împărțit o avere de 300 de milioane de dolari, iar actorul s-a mutat deja din locuința familiei.
Informația privind zvonurile divorțului a fost preluată și de publicațiile franceze Le Parisien și Voici.
Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones s-au căsătorit în noiembrie 2000 și au împreună doi copii – Dylan, născut în august 2000, și Carys, născută în aprilie 2003.
Cuplul a avut numeroase încercări pe parcursul căsniciei. Catherine Zeta-Jones a trebuit să facă față luptei – în cele din urmă victorioasă – soțului ei, actorul american Michael Douglas, cu un cancer la gât. În ianuarie 2012, Douglas a anunțat într-un interviu televizat, acordat postului american NBC, că a învins cancerul de gât cu care a fost diagnosticat în august 2010. După aflarea cumplitei vești, Catherine a decis să facă o pauză în carieră, pentru a-și ajuta soțul în lupta acestuia împotriva cancerului, refuzând câteva roluri majore.
În afară de anunțul despre boala sa, Michael Douglas a mai făcut public în septembrie anul trecut faptul că fiul său Dylan, în vârstă de zece ani, „are nevoi speciale”. Actorul a declarat că familia sa a luat decizia de a se muta din Insulele Bermude la New York pentru ca fiul lor Dylan să poată primi îngrijirea medicală de care are nevoie.”Unul dintre copiii noștri are nevoi speciale și ni s-a recomandat ca el să urmeze cursurile unei școli speciale din New York”, a declarat Michael Douglas, fără a preciza, însă, în ce constau aceste „nevoi speciale” ale fiului său.
În 2011, Catherine Zeta-Jones a dezvăluit că suferă de tulburare bipolară. Tulburarea bipolară – sau maniaco-depresivă – se caracterizează prin schimbări extreme de dispoziție, de la depresii severe până la episoade maniace, în cursul cărora bolnavii tind să aibă o dispoziție euforică, să fie hiperactivi, agitați și fără să simtă necesitatea somnului. Totodată, în cursul episoadelor depresive, persoanele care suferă de această tulburare sunt triste, se simt fără speranță, vinovate și/sau fără valoare și au un nivel scăzut de energie.