ZT, codul Mitsubishi



ZT, codul Mitsubishi
ZT, codul Mitsubishi

Mitsubishi privește spre viitor cu încredere. Compania japoneză va apela la o nouă linie de design pentru toată gama de modele, o estetică îndreptată mai mult spre latura premium însă care va păstra caracterul sportiv. Pe lîngă EvoX și recentul studiu denumit Concept c-X, avem un nou model denumit ZT un nou concept ale cărui forme sunt un indiciu clar asupra modului în care vor arăta peste doi-trei ani mașinile de serie Mitsubishi. Prototipul ce va debuta la sfârșitul lunii octombrie anul curent în cadrul Salonului Auto de la Tokyo, este propulsat de un motor diesel de 2.2 litri de 187 CP. Agregatul se remarcă prin consum redus de carburant în raport cu performanțele de ordin dinamic și emisii de noxe.
Cuplul motor de peste 400 Nm este gestionat prin intermediul unei transmisii cu dublu ambreaj de tipul SST (Sport Shift Transmission) foarte asemănător cu cel folosit pe sportivul EvoX. Tracțiunea se realizează integral și este controlată electronic. Mitsubishi ZT măsoară 4.95 m lungime și 1.82 m lățime, dimensiuni ce îîi permit să pășească în clasa medie. Noul model beneficiază la interior de materiale plastice calitative și în același timp ecologice. Conceptul înglobează câteva tehnologii sofisticate ce dau un grad de siguranță sporit sedanului. Deși a fost creat în Japonia, noul model se potrivește tendințelor actuale din industria de design, ZT putând juca rolul unui automobil global. Nu se știe încă ce rol va juca acest vehicul, însă prototipul ZT poate înlocui sau continua actuala generație Galant.