Precauție

Zonele protejate din Suceava, verificate de comisarii de mediu

Rarău, una dintre zonele aflate în atenția comisarilor de mediu suceveni

Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Suceava a demarat o serie de verificări în ariile naturale protejate din județul Suceava. Potrivit comisarului șef Constantin Harasim, în planul de controale ce va fi pus în practică în această lună, sunt cuprinse verificări în 11 situri de interes comunitar.
Zonele spre care se va îndrepta atenția comisarilor de mediu suceveni sunt: Bistrița Aurie, Fânețele Seculare Ponoare, Fânețele Seculare Frumoasa, Făgetul Dragomirna, Tinovul Găina-Lucina, Pădurea Zamostea-Lunca, Pietrosul Broștenilor-Cheile Zugrenilor, Rarău-Giumalău, Tinovul de la Românești, Tinovul Mare Poiana Stampei și Tinovul Șaru Dornei.
Cele 11 situri de importanță comunitară fac parte din rețeaua Natura 2000, o rețea ecologică de arii naturale protejate formată din arii speciale de conservare și arii de protecție specială avifaunistică, ce are scopul să mențină într-o stare de conservare favorabilă o selecție a celor mai importante tipuri de habitate.
Acțiunea de control a comisarilor de mediu are drept obiectiv verificarea stării de conservare a fiecărui habitat, mai exact, dacă arealul său natural și suprafețele pe care le acoperă în cadrul acestui areal sunt stabile sau în creștere, dacă are structura și funcțiile specifice necesare pentru menținerea sa pe termen lung, precum și dacă speciile care îi sunt caracteristice se află într-o stare de conservare favorabilă.
Comisarul Constantin Harasim a precizat că, în cazul în care echipa de control va identifica unele nereguli în ceea ce privește aplicarea legislației de mediu, vizați vor fi administratorii acestor situri naturale, în speță Direcția Silvică Suceava și Academia Română.

Recomandări

Dialog cu specialiști din mai multe domenii pentru viitorul verde, organizat de Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava

Lecții de viață în mijlocul naturii: elevii din Liteni în proiectul „Respect pentru natură, respect pentru viață”

Parteneriat încheiat între Jandarmeria Suceava și Garda Națională a Ucrainei pentru conservarea ariilor naturale protejate