La Iulius Mall Suceava va avea loc sâmbătă, 8 august, Festivalul Național de Artă și Sporturi Urbane „Zona Verde”.
Înscrierile pentru concursul de graffiti se fac prin e-mail la OrasulSUCEAVA@OrasulSUCEAVA.ro (nume și prenume, data nașterii, contact – număr de telefon și e-mail, portofoliu – www sau attach) până pe 31 iulie. În concurs vor intra 25 de participanți, 20 pe bază de portofoliu și cinci în urma concursului de schițe.
În festival vor fi prezenți și doi invitați speciali: grafferii Pisica Pătrată (București) și Homeboy (Brașov).
Fiecare participant va avea ca spațiu de lucru cinci plăci din rigips (15 mp) și cinci spray-uri din partea organizatorilor, dar pot fi folosite materiale și tehnici proprii.
Concursul va avea trei teme, din care concurenții își vor putea alege una.
Pentru concursurile de skate, role și bike înscrierile se fac tot prin e-mai, OrasulSUCEAVA@OrasulSUCEAVA.ro (nume și prenume, data nașterii, contact – număr de telefon și e-mail), până pe 31 iulie.
La acest festival se vor acorda premii în valoare totală de 9.900 de lei. Organizatorii evenimentului sunt
Clubul Sportiv Nord Arena, OrasulSUCEAVA.ro, Iulius Mall Suceava, U-Man.




