Zona metropolitană Suceava ar putea deveni funcțională din acest an, dacă primarul de Suceava, Ion Lungu, îi va convinge pe omologii săi din Salcea, Mitocu Dragomirnei, Șcheia, Moara, Ipotești, Adîncata și Pătrăuți că o asociere de acest tip este în avantajul tuturor. Ion Lungu a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că primarii din localitățile menționate sunt invitați, în data de 20 ianuarie a.c., la Suceava pentru a li se prezenta un model de statut și pentru discuții pe marginea acestuia. Potrivit lui Lungu, statutul a fost împrumutat de la Departamentul Mayenne, din Franța și adaptat la particularitățile Sucevei. După modelul francez, fiecare localitate componentă a zonei metropolitane își va trimite reprezentanți din consiliul local în Consiliul Coordonator al zonei metropolitane, primarul localității celei mai mari, în speță Suceava, va ocupa funcția de președinte, iar ceilalți primari vor fi vicepreședinți. Zona metropolitană va avea angajați și câțiva funcționari- director general, contabil etc- care vor asigura activitatea executivă. Salariile acestora vor fi plătite din cotizația localităților membre.
Printre primele proiecte care ar putea fi făcute în comun, la care se gândește Lungu, se numără achiziția de noi autobuze la TPL pentru extinderea liniilor de transport în comun până în cele 7 localități, cu o strategie comună de asigurare a gratuităților pentru elevi, studenți și alte categorii prevăzute de lege, apoi gestionarea deșeurilor și dezvoltarea industrială.