„Zona etnografică Fălticeni”, o carte care reconstituie „tabloul rural de altădată ca o recuperare morală față de frumusețea inefabilă a artei tradiționale”

Etnologul humorean Mihai Camilar, autorul unor lucrări de referință care vizează zonele etnografice ale Țării de Sus, a scos de sub tipar o carte care circumscrie „Zona etnografică Fălticeni”.
Lucrarea, de 600 de pagini, cu ilustrații realizate în mare parte de autor, care poartă eticheta Editurii „George Tofan” Suceava, a fost realizată, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în cadrul proiectului de cercetare științifică a Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina – Gura Humorului.
Zona etnografică Fălticeni prezintă unele aspecte distincte în domeniul etnofolcloric
Hărțile, planurile grafice, precum și harta etnografică a zonei sunt executate de prof. Maria Camilar, iar desenele îi aparțin lui Gheorghiță Lehaci și regretatului Dionisie Mora.
În textul introductiv, intitulat „Argument privind conturarea și definirea zonei etnografice Fălticeni”, Mihai Camilar spune că dacă „pentru zonele etnografice Rădăuți, Suceava, Câmpulung, Humor, Dorna și Siret au apărut deja lucrări monografice de profil, zona Fălticenilor a rămas descoperită din acest punct de vedere”.
„Zona etnografică Fălticeni – subliniază etnologul – prezintă unele aspecte distincte în domeniul etnofolcloric cu particularități și asemănări cu zonele etnografice bucovinene învecinate sau mai îndepărtate, totul subscriindu-se unei unități culturale, dar totuși se desprinde în mod sclipitor din salba celorlalte spații etnografice”.
O seamă de „reflecții privind civilizația rurală la cumpăna dintre autentic și contrafacere în epoca postmodernă”
Accentuând faptul că acest areal cuprinde un municipiu, două orașe și 18 comune, Mihai Camilar se apleacă asupra caracteristicilor fizico-geografice ale zonei prezentând în capitole distincte aspectele antropografice, etnografice și etnologice, ocupațiile tradiționale, credințele și practicile referitoare la sistemul ocupațional, meșteșugurile tradiționale, instalațiile tehnice populare, arhitectura tradițională, zăbovind aplicat asupra gospodăriei tradiționale și portului popular.
Autorul acordă atenție atât monumentelor de arhitectură, cât și pragurilor vieții omului și sărbătorilor de peste an, iar în secțiunea finală, intitulată „Considerații asupra creativității etnofolclorice actuale”, prezintă o seamă de „reflecții privind civilizația rurală la cumpăna dintre autentic și contrafacere în epoca postmodernă”.
*
O carte pe care autorul a întocmit-o cu responsabilitate, mărturisind că a încercat, „în ultimul ceas de trăire a tradiției”, să reconstituie, împreună cu ai săi colaboratori, „tabloul rural de altădată ca o recuperare morală față de frumusețea inefabilă a artei tradiționale și nu numai, față de cei care au fost înaintașii noștri, cei care au înscris pagini pline de dăruire, frumusețe și de o simțire etnică aparte”.