Modernizarea zonei centrale a Sucevei va continua anul viitor, din primăvară, prin pavarea cu granit a unei suprafețe de peste 1.600 de mp, costurile urmând să fie suportate integral din bugetul local.
Investiția, în valoare de 1,6 milioane de lei, a fost aprobată ieri de Consiliul local Suceava, în baza unui proiect inițiat de primarul Ion Lungu:
„Atunci când noi am discutat și aprobat PUZ-ul de modernizare a zonei centrale, zona de pavaj pietonal trebuia făcută până în apropierea Consiliul Județean. Când s-a promovat proiectul pe fonduri europene nu au ajuns banii și atunci s-a făcut doar pînă la colțul blocului IRE. Este bine să facem zonă pietonală modernă până în fața parcului, să avem o zonă unitară de promenadă”.
Mai mult, edilul sucevean a spus că pentru anul viitor va fi făcut un proiect mai amplu, de modernizare a întregii străzi Ștefan cel Mare, până în fața Palatului Administrativ, cât și în împrejurimile acestuia, „pentru că acum, acea zonă nu ne face onoare”.
Aleșii locali s-au declarat de acord cu aceste intenții de extindere a modernizării zonei centrale, de la parcările subterane până în împrejurimile sediului Prefecturii și al Consiliului Județean, dar au cerut ca pe lângă griul pavelelor de granit să fie adusă și ceva culoare zonei, care se dorește a fi una de agrement.