Să vezi și să nu crezi!

Zodia alegerilor



Alegeri peste alegeri: nu-i destulă panarama campaniei pentru Cotroceni, că, în noiembrie, scriitorii își vor vota noua conducere a breslei, în frunte cu președintele.
În presa scrisă și pe internet au început să apară luări de poziție, programe, mesaje de susținere, contestări – adică, obișnuitul și pitorescul tacâm electoral. Sigur că postul vânat cu precădere și insistență este cel de președinte. Au fost depuse (deocamdată) cinci candidaturi: lista se deschide cu actualul prezident, Nicolae Manolescu, urmat de Ștefan Agopian, Nicolae Breban, Dan Mircea Cipariu și Constantin Stan. După cum se vede, nume de calibre flagrant diferite. Platformele-program au, ca numitor comun, creșterea literaturii românești și a scriitorului cinstire. Premisa de la care se pleacă, citându-se spusele romancierului american Philip Roth („era literaturii a trecut”) o nuanțează ceva mai optimist actualul președinte: „dacă era literaturii a trecut, nevoia de literatură a rămas”. Câtă și până când – rămâne de văzut. Mai toți candidații par nemulțumiți de starea actuală a Uniunii. Vina n-o poartă, ca-n politica „mare”, „dezastruoasa moștenire”, ci … vremurile: „După Revoluție, prestigiul de scriitor a fost dinamitat!” (Cipariu), iar Uniunea a ajuns „în pragul falimentului” (Agopian).
Programul prezentat de Nicolae Manolescu nu conține spectaculoase noutăți de fond, accentul căzând mai degrabă pe ideea de continuitate. De reținut ar fi, în primul rând, opțiunea pentru „realizarea unei mari campanii naționale sub genericul «redescoperirea literaturii», în parteneriat cu alte instituții ale statului (Guvern, Președinție, ICR, Televiziunea publică) și cu personalități de largă notorietate și recunoaștere”. Cu precizarea (noastră) că literatura însăși s-ar cuveni să vină mai decis și mai deschis în întâmpinarea acestui interes resuscitat. Pare-se gospodar chibzuit, Șt. Agopian își propune, întâi de toate, să strângă baierile pungii, limitând drastic cheltuielile Uniunii. Nu-i rău deloc – dar care-s pașii de întreprins? Iată, pentru 2010, propune „sacrificarea investițiilor”.
Cum Uniunea Scriitorilor nu construiește autostrăzi, n-avem cum vedea economii izvorând dintr-un capitol bugetar… cvasi-inexistent. Tot Agopian sugerează gesturi manageriale de-a dreptul hazoase: „Toate filialele USR vor primi fonduri pentru a putea demara proiecte, programe și manifestări proprii, finanțate preponderent din resurse locale”, Adicătelea, vă dăm bani, dar obțineți-i singuri! Mersi! Altfel, propuneri îndreptățite, mai ales în ce privește stoparea cheltuielilor îndoielnic productive. Nicolae Breban își sintetizează programul într-o frază-mamut, coerent și convingător articulată: „Reabilitarea imaginii scriitorului, ca și a întregii literaturi moderne și contemporane în ochii publicului românesc (n.n.: dar cine, de ce și cum a compromis-o?), recâștigarea lectorului nostru din varii straturi sociale, iubitor de literatură și artă românească (n.n.: cum de-a fost pierdut pe parcurs?) și susținerea financiară a autorului viu, supus azi, la două decenii de la Revoluție, la nu puține vexațiuni, confuzii umilitoare, voite sau nu, ca și reluarea legăturii active cu vecinii și colegii noștri europeni…” ș.a.m.d. D.M. Cipariu crede că problema de fond a Uniunii Scriitorilor derivă din lipsa comunicării interne: „Nu ne cunoaștem între noi (n.n.: mai rău, nici nu ne citim!) nu suntem în contact, în timp real, cu informații elementare despre viața noastră literară, nu știm cum și pentru ce sunt cheltuiți banii instituției, nu cunoaștem criterii de selecție…”
De, cam așa-i! Singurul care are curajul să atace chestiunea pe cale de a deveni călcâiul lui Achile al organizației de breaslă este outsiderul Const. Stan – dar o face cu timiditate, intuind că tema nu-i deloc aducătoare de voturi. Ar fi vorba despre gonflarea de-a dreptul iresponsabilă a Uniunii cu tot soiul de nescriitori veleitari. Consider total eronată opinia provenind de la actuala conducere, potrivit căreia „cu cât vom fi mai mulți, cu atât vom fi mai luați în seamă de autorități.” Fals! În cazul unei uniuni de individualități creatoare, numărul membrilor în sine, înseriați cu rabat la condiționarea valorică, n-are cum adăuga prestigiu întregului. Dimpotrivă, îi afectează capitalul de autoritate și prestanță. Fie și numai prin diluție.



Recomandări

Premii și calificări în finală pentru elevii participanți la Concursul Uniunii Europene al Tinerilor Oameni de Știință

„Abuz în serviciu” semnalat la DNA Suceava de consilierul local Mihai Crăciun în privința lucrărilor din Parcul Șipote