Z.N.T.R.

Titlul de azi este în mod evident o abreviere. Cum de la ce? De la Ziua Neagră a Tenisului Românesc. Poate că dumneavoastră ați urmărit doar meciul dintre Simona Halep și Bouchard, nu și celelalte eșecuri ale românilor, ceea ce ar fi de înțeles: unii poate că n-ați știut ori n-ați fost atenți la comentariul din timpul meciului Simonei, unde din când în când se anunța că după terminarea acestuia vor juca tot ai noștri, la dublu mixt. Alții, poate dezamăgiți de rezultatul lui Halep, ați zis că vă băgați picioarele-n el de tenis și ați ales vreo telenovelă ori „serialele” cu Cioacă, Băseștii și fuziunea (ori fusiunea!?). Am să încep, tocmai de aceea, cu partidele de dublu mixt, în care au jucat Mergea și Tecău. Vă reamintesc că cei doi, pe vremea junioratului, erau ca la ei acasă la Wimbledon, unde chiar au câștigat titlul la categoria de vârstă. Dacă-mi amintesc bine, au mai câștigat și un alt turneu de grand slam la juniori, cred că la Melbourne. Erau recunoscuți oficial ca deținători ai titlului… neoficial de campioni mondiali la dublu la juniori. Ei bine, alaltăieri, Mergea și Tecău cu ajuns din nou în semifinale la Wimbledon, cum ziceam, separat de data asta, fiecare având câte o parteneră. Nu adversari direcți, ci în meciuri diferite, ratând șansa unei finale istorice la Wimbledon, unde câștigătorii (împreună) de altădată, ar fi putut fi adversari. N-a fost să fie. Au pierdut ambii, noi rămânând să regretăm atât ratarea șansei cât și timpul pierdut în fața televizorului. Ambii au jucat prost, cu un plus (adică și mai prost, deci de fapt un minus!) pentru Mergea, care a servit niște duble greșeli exact în decisiv. Despre Halep ce să spun? Că a prins una din zilele ei remarcabil de proaste, greșind lovituri simple, elementare, în fața unei adversare nici ea în zi strălucită, dar stând evident mai bine cu capul. Halep, când pierde, o face numai fiindcă nu poate să se adune. Iar alaltăieri nu s-a adunat deloc. Păcat.