Sărbătoare

Ziua Unirii la Fălticeni

La Școala „Alexandru Ioan Cuza” elevii și cadrele didactice au depus flori la bustul domnitorului Al. I. Cuza
La Școala „Alexandru Ioan Cuza” elevii și cadrele didactice au depus flori la bustul domnitorului Al. I. Cuza

Acordurile „Horei Unirii” s-au făcut ieri auzite și în unitățile școlare din Fălticeni. La Școala „Alexandru Ioan Cuza” a avut loc un seminar pe teme legate de evenimentul din 1859. Dezbaterile au continuat și în cadrul activităților derulate la biblioteca școlii, după care elevii, cadrele didactice și conducerea școlii au depus flori la bustul domnitorului Al. I. Cuza.
Potrivit informațiilor primite de la profesorul Geo Nichita, cel care a scris “Însemnări fălticenene”, Unirea cea mică a fost sărbătorită prima dată la Fălticeni în data de 27 ianuarie 1859.
În monografia „Însemnări fălticenene”, Geo Nichita spune că „Școlarii erau decorați cu culorile Unirii. Patru dintre ei, îmbrăcați în costume naționale, purtau steagul tricolor. După Te-deum, s-a mers la locuința administratorului din casele lui Alecu Forăscu, care se aflau în curtea actualului Muzeu «Ion Irimescu», și administratorul Al. Millo a spus: «Să sărbătorim reînvierea națiunii române!». În continuare, Nicu Gane, vorbind din partea tribunalului, a spus: «Serbarea aceasta este atâta de mare încât expresiunile ne lipsesc și nu se puteau arăta prin cuvinte. Sentimentele ce ne-au cuprins astăzi sunt mai presus de tot ce s-a zis, mai presus de tot ce-ași putea zice». După bal, tinerii, însoțiți de muzicieni ce cântau «Hora Unirii», se plimbau pe uliți până în zori. Ivirea zorilor a fost întâmpinată cu urarea «Vivat Unirea!»
Sofia Cocea a imortalizat în cuvinte mărețul tablou al sărbătoririi Unirii la Fălticeni și a încheiat expunerea cu nemuritoarea „Horă a Unirii”, în urechi și în inimă: «Nici un joc nu are românul mai drag decât hora, emblema Unirii și Frăției»”.
Ziua de 24 ianuarie a avut și o importantă semnificație culturală pentru Fălticeni. Pe data de 24 ianuarie 1905 s-a născut Grigore Vasiliu Birlic, cel care a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie.

La Școala „Alexandru Ioan Cuza” elevii și cadrele didactice au depus flori la bustul domnitorului Al. I. Cuza
La Școala „Alexandru Ioan Cuza” elevii și cadrele didactice au depus flori la bustul domnitorului Al. I. Cuza
La Școala „Alexandru Ioan Cuza” elevii și cadrele didactice au depus flori la bustul domnitorului Al. I. Cuza
La Școala „Alexandru Ioan Cuza” elevii și cadrele didactice au depus flori la bustul domnitorului Al. I. Cuza

Recomandări

Peste 1,3 milioane de dolari, în cinci zile, bani strânși pentru Andreea Aniţa din Fălticeni. Mai este nevoie de un milion de dolari!