Fără număr

Ziua și înșelăciunea prin satele și orașele județului Suceava

Nu trece zi fără ca polițiștii suceveni să nu primească reclamații privind comiterea unor înșelăciuni, fie că este vorba de metoda accidentului, fie păcăleli prin sms sau schimburi valutare dezavantajoase. Ultima dintre victime este o femeie în vârstă de 79 de ani, din municipiul Suceava. Eugenia H. a fost pusă în această postură neplăcută miercuri, 15 ianuarie.
La un moment dat, la ușa septuagenarei a sunat un necunoscut, care s-a recomandat ca angajat al unei societăți de utilități publice. Pe motiv că trebuie să efectueze revizia instalațiilor sanitare, bărbatul a intrat în apartament și a mers în baie, dormitor și sufragerie, iar după ce s-a uitat la instalații i-a solicitat bătrânei 170 de lei. Fără să stea prea mult pe gânduri și fără să pună prea multe întrebări, femeia a scos și a plătit banii solicitați de necunoscut, fără ca acesta să-i elibereze vreo chitanță. Abia a doua zi și-a dat seama că a fost victima unei escrocherii și a reclamat cazul la poliție.
„Deși infracțiunile de înșelăciune săvârșite prin diverse moduri de operare au fost mediatizate în vederea cunoașterii de către populație a cauzelor, condițiilor și împrejurărilor care au generat și favorizat săvârșirea acestora, spre deosebire de alte infracțiuni, în aceste cazuri autorii se dovedesc a fi deosebit de inventivi, reușind să găsească metode de a câștiga încrederea victimelor, lucru esențial în reușita acestora”, se arată într-un avertisment al Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava.
Potrivit oamenilor puși în situația de a rezolva astfel de înșelăciuni, faptele reclamate pleacă de la metoda accidentului unei rude, pot cuprinde „păcăleala” prin sms, dar și schimbul valutei la „negru”, vânzarea de mașini de cusut pentru sume exorbitante, achiziționarea de produse prin intermediul internetului, încasarea unor sume de bani prin afișarea unor calități oficiale sau lucrative (infractorii se prezintă ca reprezentanți ai unor instituții, încasatori E.ON, ingineri metrologi etc.), comercializarea unor așa-zise ,chilipiruri. Toate cele descrise mai sus sunt tot atâtea cazuri ce-i pot lăsa pe suceveni cu buzele umflate, însă, din păcate, numărul reclamațiilor este într-o permanentă creștere.

Recomandări

O suceveancă a ”topit” în jur de 3.000 de euro în acțiuni, în două zile, după ce i s-a spus că suma i se va dubla

O femeie care dorea să vândă un palton a picat în capcana unui fals operator OLX și a fost lăsată fără toți banii din cont

O femeie care încerca să vândă un palton a picat în capcana unui fals operator OLX și a fost lăsată fără toții banii din cont

Afaceristul cu mobilă Vlăduț Luchian, condamnat definitiv și trimis la pușcărie după ce a înșelat 11 persoane