Ziua și incendiul de la coșurile de fum



Ziua și incendiul de la coșurile de fum
Ziua și incendiul de la coșurile de fum

Ziua și incendiul de la coșurile de fum. Ultimul eveniment de acest fel s-a petrecut joi seară, la Bogdănești.

Flăcările au mistuit acoperișul unei case pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, pereții portanți, planșeul din lemn, obiecte de mobilier și materiale textile. De asemenea, s-au degradat și alte bunuri materiale din interiorul locuinței.

Pentru stingerea flăcărilor s-a intervenit timp de aproape trei ore cu patru autospeciale ale pompierilor militari ai Detașamentului Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Bogdănești și Râșca.

Pompierii au reușit să salveze două construcții învecinate, respectiv o bucătărie de vară și un adăpost de animale.

Incendiul de la Bogdănești este al treilea în decurs de numai două zile. O casă din Păltinoasa și o alta din Cajvana au fost distruse miercuri seară, respectiv joi dimineață, în incendii care au pornit tot de la coșurile de fum.

Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite care pot produce importante pagube materiale, dar și pierderea de vieți omenești, pompierii vă recomandă să acordați o atenție deosebită la exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului:

– verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată, premergător și la finalul sezonului rece;

– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;

– în podul casei, coșul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea ieși scântei ce pot fi surse de aprindere.



Recomandări