Când scriu aceste rânduri bat clopotele unei biserici din apropiere. E, în postul Sfintei Marii, ziua Schimbării la Față. Țăranii de la mine din Sângeru îi zic Pobreajenul și e zi de târg, adică de bâlci cu căluți, tiribombe, scenă desenată cu femei-șarpe și uriași musculoși care ridică incredibile greutăți. Probabil așa era și acum un secol și în vremea lui Anton Pann. Mai puțin abundența de tarabe cu țoale chinezești. Remarc cu tristețe dispariția mormanelor de străchini și ulcele de pământ ars. Au fost de când mă știu bucuria mea de cumpărător, client statornic al olarilor, artiști ai șoldurilor feminine de ulcioare și zugravi în culori de pământ.
Televizorul, care bâzâie în spatele meu, reia, în cicluri strânse, o știre despre cutremurul de 5,5 grade pe scara Richter, petrecut recent în Marea Neagră și propagat până la București unde unii l-au simțit, alții, ba. Cu obstinație sunt preluate, la concurență cu cutremurul, pasaje dintr-un interviu al președintelui Băsescu.
Remarc, fără bucurie, încăpățânarea alesului de la Cotroceni de a mitralia presa. Un cuvânt nedrept și dur în gura unui președinte de republică e „lachei”. Lachei suntem, firește, noi, ziariștii. Nu chiar toți, ci numai cei care caricaturizează și critică prestigiul și personalitatea de anafură și mir a președintelui.
Observ și distanța pe care o ia față de guvern atunci când guvernul greșește și, recunoaște domnul Băsescu (nașul acestui executiv!), greșește adesea. Eu, cuvântează președintele, le atrag mereu atenția, dar ce pot face mai mult? Cu alte cuvinte, pohta ce-am pohtit-o eu, acest guvern cu o incredibilă susținere parlamentară, de vreo 70 la sută, scârțâie, iar președintele ia distanță electorală față de insuccese. Vinovați sunt miniștrii PSD, incompetenții, bolnavii de gripă porcină, stâlpul din colț, mai puțin domnia sa. La nevoie nu va ezita să-l găsească vinovat chiar pe Emil Boc pe care-l va trimite fără remușcări la coasă, îndeletnicire ancestrală pe care premierul o stăpânește de altfel fără complexe.
Candidează din nou domnul Băsescu? Mă mai gândesc, zice domnia sa, dar e limpede pentru oricine că președintele a decis demult să candideze, din clipa în care a obținut, pe muchie de cuțit, primul mandat și a spus puternicilor zilei ”fac orice (pentru voi?) dar vreau și al doilea mandat”. Fariseismul acestei comedii electorale este, regret s-o spun, dezgustător.
E vară, am intrat în august, canicula alternează, într-un joc al voințelor cerești, cu ploile și furtuna. S-a făcut grâu mult în țară, iar fermierii nu prea au ce face cu el. Depozitarea costă mult, prețul de vânzare nu astupă gaura cheltuielilor cu sămânța, îngrășămintele, treieratul. Guvernul, dincolo de parada nesfârșită a declarațiilor populiste, n-a asigurat, ca-n alte părți de lume, necesara gură de oxigen pentru agricultori. Ce-i și mai trist e că, oricât de ieftin ar fi grâul, pâinea rămâne tot scumpă pentru buzunarul, subțiat de criză, al românului.
Între timp, la televizor rulează, agresiv, de-o obrăznicie fără margini, Miron Cozma, fantele subteranelor, cel care, cocoțat în fruntea unor indivizi primitivi, amărâți și debusolați, a cărat România în Evul Mediu. Această corcitură de om cu ștaif și hoț de buzunare, care a lăsat, în conștiința lumii întregi, imaginea unei Românii agresive, locuite de gorile, vorbește la televizor despre democrație. Aud că vrea să-și facă, dacă nu cumva și-a făcut, partid și dorește să candideze la președinția țării. Să fim noi, Dumnezeule mare, atât de blestemați? Am trăit în București mineriadele și am fost alergat cu bâtele de minerii pe care doream să-i întreb, ca ziarist, făcându-mi meseria, ce doresc, ce vânt i-a mânat spre capitala țării. A fost imposibil. Oamenii aceia nu mai erau oameni, loveau și sfărâmau țeste fără să stea pe gânduri. Căpitanul acelor hoarde, singurul de care ascultau și-n numele căruia schingiuiau, distrugeau, inventau inamici într-un tribunal bezmetic al străzii, era Miron Cozma, cel care, pomădat și dat cu alifii pe păr, vorbește acum la televizor.
Mă ridic și închid nervos aparatul. Observ că și spațiul rezervat articolului meu s-a cam terminat. Vacanță plăcută, oameni buni, cei care vă îngăduiți bucuria, din ce în ce mai rară, a concediului. Pentru mulți concediul a fost înlocuit cu concedierea.
