Ziua satului Măriței din comuna Dărmănești va fi serbată luni, 15 august, de sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”. În această zi este și hramul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Măriței, atât locuitorii comunei Dărmănești, cât și sucevenii, fiind invitați să participe la evenimentele organizate cu acest prilej.
Astfel, după slujba religioasă, între orele 12:00 și 14:00, în apropierea monumentului eroilor din Măriței va cânta fanfara de la Calafindești.
Voia bună și distracția vor continua și după ora 14:00, când în aceeași locație vor începe să cânte, până la ora 22:00, o formație de lăutari din Chișinău, unii dintre aceștia făcând parte din ansamblul condus de Nicolae Botgros.
Organizatorul acestor evenimente este primarul comunei Dărmănești, Dan Chidoveț, care va asigura prezența artiștilor populari la ziua satului Măriței.
De precizat că ziua acestui sat este organizată după un an de pauză, având în vedere că ediția din 2010 nu s-a mai ținut din cauza inundațiilor care au distrus mai multe locuințe din Dărmănești.