Administrația prezidențială organizează, duminică, 18 mai, „Ziua porților deschise” la Palatul Cotroceni, pentru a marca împlinirea unui an de la invalidarea prin referendum, la 19 mai 2007, a deciziei Parlamentului de suspendare a președintelui Traian Băsescu.
Conform Președinției, cetățenii vor putea vizita o parte a sălilor de lucru ale Administrației prezidențiale, Muzeul Național Cotroceni, precum și grădinile Palatului.
Accesul în Complexul Cotroceni se va face pe la poarta Leu din bulevardul Geniului, iar programul de vizitare va fi între orele 8.00 – 20.00.
Parlamentul a decis, în 19 aprilie 2007, prin votul favorabil a 322 de senatori și deputați, suspendarea din funcție a președintelui Traian Băsescu. Urmare a deciziei Parlamentului, după 30 de zile, în 19 mai 2007, a fost organizat referendumul privind demiterea șefului statului. La referendum, prezența la urne a fost de 44,45% din cetățenii cu drept de vot, dintre aceștia 74,48% pronunțându-se împotriva demiterii președintelui Băsescu, iar 24,75% pronunțându-se în favoarea acesteia.