Ziua onomastică trebuie să fie prilej de bucurie ziditoare

Întrucât suntem un popor născut și crescut în duhul Evangheliei, onomastica noastră este inspirată cu preponderență covârșitoare din Tradiția creștină. De pildă, numai luna trecută și cea în curs prilejuiesc pomenirea a patru dintre cei mai populari sfinți ai ortodoxiei românești: Sfântul Ierarh Nicolae (6 decembrie), Sfântul Arhidiacon Ștefan (27 decembrie), Sfântul Vasile cel Mare (1 ianuarie) și Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie). Statisticile arată că foarte mulți români (de ordinul sutelor de mii) poartă numele acestor mari personalități ai istoriei creștine.
Ne sunt cunoscute, totodată, entuziasmul și veselia proverbiale cu care românii își serbează ziua numelui. Reprezentativ pentru „stilul” românesc de a sărbători patronul onomastic este celebrul Sfânt Ion de pe 7 ianuarie. Din perspectiva ethosului autohton, acest fapt este datorat, pe de o parte, frecvenței considerabile a numelui de Ion în rândurile conaționalilor noștri, iar pe de altă parte, situării calendaristice a zilei de prăznuire în vecinătatea imediată a Bobotezei, și astfel, prin extindere, în ciclul sărbătorilor de iarnă. În conștiința populară, Sfântul Ion încheie perioada respectivă.
Departe de a risipi în vreun fel veselia specifică zilei onomastice, dorim totuși să atragem atenția, prin câteva îndrumări succinte, asupra modului creștinesc de a sărbători un astfel de moment. Întâi de toate, așa cum știm încă de la Sfântul Apostol Pavel (I Cor. 11, 1), sfinții sunt modele de urmat, mai ales în ceea ce privește viața lor morală. Este îndeobște cunoscut și îndemnul patristic: „Cel mai bun mod de a-i cinsti pe sfinți este imitarea lor!” Prin urmare, cineva care poartă nume de sfânt este îndatorat să cunoască și să ia ca pildă viața ocrotitorului său. În acest sens, colecția „Viețile Sfinților” pune la dispoziția oricărui creștin interesat amănunte biografice cu privire la sfântul sub oblăduirea căruia se află. Familiarizarea cu viața și personalitatea sfântului creează o relație duhovnicească specială. De aceea, cu precădere în ziua prăznuirii sale liturgice, trebuie să-i cerem ajutorul și binecuvântarea prin rugăciune, participând la Sfânta Liturghie și citindu-i acatistul. Mai cu seamă, suntem chemați să medităm la virtutea dominantă a sfântului nostru ocrotitor și să încercăm, pe cât ne stă în putință, să o ilustrăm și noi în viața cotidiană.
Și pentru că am făcut aici o referire specială la Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, pe care îl prăznuim astăzi, cei care îi poartă numele sunt îndemnați să ia aminte la caracterul dârz și drept al sfântului, căutând să-și orienteze viața după valorile propovăduite și probate de el: conștiința profundă a misiunii pe care o avea de îndeplinit, cumpătarea și chiar asprimea vieții trupești, intransigența față de imoralitate sub toate formele ei, smerenia, curajul mărturisitor etc.
În concluzie, aceste recomandări privitoare la un mod creștinesc de a ne petrece ziua numelui nu sunt menite să alunge bucuria firească a unor astfel de momente, ci să le (re)dea și cuvenita dimensiune duhovnicească.
(Pr. prof. drd. Marius Daniel CIOBOTĂ)